-0.9 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Centrul Şcolar de Educaţie IncIuzivă „Sfântul Nicolae” caută contabil șef

Alte Știri

Centrul Şcolar de Educaţie IncIuzivă „Sfântul Nicolae”, cu sediul în Câmpulung organizează concurs pentru ocuparea pe durată nedeterminată a 1 post vacant de contabil şef.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: studii superioare economice cu diplomă de licenţă; vechime în specialitate de minimum 9 ani; cursuri de achiziţii publice (dovedite cu documente); abilităţi de comunicare şi relaţii publice (dovedite cu documente); competenţe de contabilitatea instituţiilor publice (dovedite cu documente); permis categoria B.

Concursul se va organiza conform calendarului următor: 06 octombrie 2016, ora 16,00 – data limită pentru depunerea dosarelor; 14 octombrie 2016, ora 12.00 – proba scrisă; 19 octombrie 2016, ora 10.00 – proba interviu.

Relații suplimentare se obțin la Centrul Şcolar de Educaţie IncIuzivă „Sfântul Nicolae”, cu sediul în Câmpulung, str. Negru Vodă nr. 87, judeţul Argeş, telefon 0248.512.636.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie