Întâlnire importantă la Facultatea de Științe Economice Câmpulung Muscel, din cadrul Universității ,,Spiru Haret”. Evenimentul a fost organizat prin Centrul de Cercetări Economice Aplicate și USH Pro Business din cadrul aceleași universități. Lectorul universitar doctor, Laurenția Avram, decan al acestei facultăți a considerat că organizarea unei dezbateri științifice intitulate Importanța CLUSTER-ului în dezvoltarea economiei locale, alături de investitorii din Câmpulung este un punct de plecare pentru viitorul studenților musceleni. La eveniment au fost prezenți Costin Lianu și Corina Gudei din cadrul USH Pro Business alături de Florian Ionescu de la ICCS București. Tematica a prezentat aspecte privind definirea Clusterului și importanța acestuia în economia locală, surse de finanțare a afacerilor prin instrumente financiare, europene și guvernamentale, profiluri ale afacerilor din mediul rural și servicii suport pentru susținerea și dezvoltarea afacerilor. Activitățile economice vizate în cadrul dezbaterilor au fost industria mobilei și de prelucrarea mobilei, agroturismul și produsele agroalimentare și nu în ultimul rând industrii conecte. Conform decanului Laurenția Avram asemenea dezbateri științifice vor fi organizate periodic în cadrul facultății de la Câmpulung, Universitatea ,,Spiru Haret” fiind interesată în dezvoltarea economică a zonei.