Nu știm ce se întâmplă cu Mircea Andrei. A renunțat la visul său pentru care a revoluționat Argeșul, mulți ani, visul de a mai ajunge senator. De curând s-a hotărât să stea liniștit în funcția de consilier județean și să nu mai cheltuie bani în campania pentru alegerile parlamentare. Nu a dat partidul cu cei 69 de aleși locali, nici unui politician de la București, ba mai mult decât atât Mircea Andrei s-a hotărât să facă o fuziune prin absorbție doar cu PMP Argeș, partid condus în prezent de Cătălin Bulf. Au avut loc mai multe întâlniri în taină pe această temă, dar soluția finală se va discuta săptămâna viitoare, pentru ca totul să fie legal.
“Pentru o discuție cu Mircea Andrei mi-am făcut timp! Ne dorim o fuziune prin absorbție, totul se va decide săptămâna viitoare”, a declarat Bulf. Liderul PMP Argeș spune că PAM vine cu 69 de aleși locali, în anumite localități urmând să se creeze majorități în Consiliile Locale. Mai mult decât atât în Consiliul Județean Argeș în urma acestei fuziuni vor fi patru aleși locali de la PMP care se vor lupta cu PSD-știi și PNL-iștii.