Mai este puțin timp și se împlinește un deceniu de când unii conducători de instituții publice se luptă să facă o mutare pe plan local. Cert este, că în anul 2016 nu le-a ieșit pentru că totul depinde de MAI și aceștia nu au nicio aplecare pentru Câmpulung. Poate politicienii care sunt pe post de mesageri nu s-au făcut bine înțeleși, dar pentru că vin alegerile parlamentare tot mai apar șanse la orizont. Prezent la Colegiu Prefectural, directorul Administrației Finanțelor Publice Argeș, Petre Cojocaru a declarat că nu poată să moară liniștit până nu mută poliția din centrul orașului în clădirea unde în prezent funcționează jandarmii. Acest proiect este preluat de la Dorin Falcă, pe vremea când era director la această instituției. Directorul Cojocaru vrea să redea muzeului municipal Câmpulung toată clădirea pentru că în prezent primii sunt cu chirie la finanțiști. Cojocaru mai dorește ca toți finanțiștii, adică și cei de la Vila Paul, dar și cei din centrul orașului să lucreze împreună sub acoperișul aceleiași clădiri adică în locul unde funcționează polițiștii acum. Deputatul Gheorghe Marin a declarat tot în cadrul Colegiului Prefectural că va bate la toate ușile ministerului pentru ca acest proiect de mutare să fie pus în practică. În clădirea jandarmilor, polițiștii pot funcționa fără probleme deoacere au spațiu pentru arest, spații moderne pentru desfășurarea activității, și nu ar fi rău dacă acestora li s-ar alătura și pompierii dar și cadrele medicale de la ambulanță. Locuitorii din zona centrală când au auzit această veste s-au bucurat foarte tare, deoarece scapă de toate scandalurile provocate fie de cei care au probleme cu legea, fie de polițiștii care în timpul muncii stau la bârfă în miez de noapte pe scările instituției, târziu în noapte. Toate detaliile le găsiți în materialul video!