0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

La Bălileşti puhoi, la Stâlpeni… vreo doi!

Alte Știri

Ziua de 2 octombrie, în Argeş a fost ziua în care, în două localităţi a fost sărbătoare. S-a organizat ziua comunei în localităţile Stâlpeni şi Bălileşti.

La Stâlpeni, acolo unde de ani buni această sărbătoare era aşteptată de localnici, dar şi de autorităţi, acum pare să nu mai aibă acelaşi efect. Anii trecuţi, de ziua comunei, la Stâlpeni, cu mic, cu mare, toţi veneau să se distreze, ştiind că, primarul de la acea vreme, Ion Popa, le va oferi o după-amiază de neuitat.

Anul acesta, pare că primarul Gabi Şerbănoiu, nu a ştiut cum să îşi atragă pe stadionul din centrul localităţii consătenii, iar asta s-a văzut din numărul mic de persoane care au participat. Au fost familii care au venit cu copiii la programul artistic oferit de şcoala din localitate şi care, apoi au plecat spre case. Politicienii veniţi la Stâlpeni au stat ceva mai puţin ca de obicei la sărbătoarea din localitate.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre ziua comunei Bălileşti. Aici, la aceeaşi oră ca şi la Stâlpeni, era plin. Localnicii au făcut să pară neîncăpătoare curtea şcolii unde primarul Cătălin Turturică a organizat sărbătoarea comunei.

Ziua localităţii Bălileşti a  început încă de dimineaţă cu slujbe religioase în toate bisericile, a continuat cu întreceri sportive, vizite la monumentele istorice din comunitate, spectacole artistice de muzică uşoară şi populară şi s-a încheiat seara târziu.

La Bălileşti au venit să se distreze şi să îi asculte pe Doiniţa şi Ionuţ Dolănescu, invitaţii de onoare ai primarului Turturică, şi localnicii din Stâlpeni, dar şi persoane care altă dată stăteau până seara târziu la petrecerea de ziua localităţii în Stâlpeni.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie