0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Holcim România a făcut un cadou celor mici, Parcul Prieteniei!

Alte Știri

Holcim România a amenajat un loc de joacă în Câmpulung, iar investiţia se ridică la suma de 22.000 euro. Noul loc de joacă este situat în Grădina Publică şi este adecvat copiilor cu vârste cuprinse între 2 şi 15 ani.

Locul de joacă este dotat la standarde moderne, cu echipamente sigure ce vor aduce bucurie celor mici, le vor stimula imaginaţia, pentru a se dezvolta armonios fizic şi psihic. Siguranţa echipamentelor a fost unul dintre criteriile de lucru definitorii în amenajarea acestei facilităţi, iar dotările alese sunt reprezentative pentru a le oferi copiilor posibilitatea să facă mişcare zilnic într-o locaţie accesibilă.

Unul dintre pilonii strategiei de business ai Holcim România este sprijinirea comunităţilor locale, iar în Câmpulung, Holcim România are deja o tradiţie de peste 20 de ani, în proiecte de dezvoltare a infrastructurii locale, donaţii de echipamente pentru o mai bună dotare a spitalului local şi iniţiative personalizate pentru educarea tinerei generaţii. Dintre proiectele desfăşurate la nivel local de companie în ultimii ani, menţionăm: Drum Sigur – ABCdar Rutier, Lecţia Verde – primul manual digital, campania de reabilitare a terenurilor de sport – Holcim îţi predă ştafeta la fapte bune, De-a arhitectura – proiect dedicat copiilor din clasele primare.

Noul loc de joacă a fost botezat de copiii din cadrul şcolilor din Câmpulung. Holcim România le-a lansat invitaţia, printr-un concurs, să boteze noul loc de joacă, iar cel mai bun nume a fost premiat, astfel locul se numeşte „Parcul Prieteniei”, a fost botezat de o elevă a Şcolii Sfântul Iacob din Câmpulung, Mara Ioana Banzea. La acest concurs s-au înscris peste 80 de elevi din municipiul Câmpulung.

Au mai fost premiaţi de Holcim următorii elevi:

– Ana Maria Găbrian – Școala Theodor Aman (învățător Maria Stoica)

– Ruxandra Ștefania Stroe – Școala CD Aricescu (învățător Atena Dobrinoiu)

– Andrei Cojocaru- Școala Oprea D Iorgulescu (învățător Dna Mirela Băruța)

– Dragoș Emanuel Chivu – Școala Nanu Muscel (învățător Mihaela Pîrșan)

– Ștefania Paltin – Școala Sfântul Iacob (învățător Cristina Duță)

– Maria Neagoe – Colegiul Național Carol I (învățător Claudia Cornățeanu)

– Elena Roberta Puchici – Liceul cu Program Sportiv (învățător Adriana Roșescu).

Inaugurarea locului de joacă, deşi programată în Grădina Publică, a fost găzduită de Şcoala Sfântul Iacob, asta din cauza timpului nefavorabil.

Primitori ca de obicei, copiii şi cadrele didactice ale acestei şcoli, au primit oaspeţii cu căldură. Deschiderea manifestării a fost făcută de directorul acestei şcoli, profesorul Claudiu Căţoiu, care în cuvântul său a ţinut să mulţumească Holcim România pentru iniţiativele pe care societatea le are şi care vin să sprijine comunitatea din Câmpulung.

La premierea micilor „naşi” ai parcului, au fost prezenţi şi primarul Liviu Ţâroiu şi viceprimarul Mărgărin Blidaru. Primarul a mulţumit gazdelor pentru ospitalitate şi directorului Fabricii de Ciment Holcim Câmpulung, Cornel Banu, pentru sprijinul acordat comunităţii locale prin acţiunile întreprinse de-a lungul timpului.

„Ne-am dorit ca locul de joacă să poarte un nume frumos, simbolic, izvorât din inocenţa celor mici. Sănătatea copiilor este bucuria noastră şi de aceea am investit în amenajarea acestui loc de joacă. Părinţii pot să petreacă timp relaxant alături de cei mici în Parcul Prieteniei. Vrem să fim alături de comunitatea câmpulungeană şi de noile generaţii pentru a gândi împreună proiecte frumoase, în beneficiul tuturor. Îi aşteptăm de astăzi, cu mic cu mare, pe toţi cei care vor să se distreze, la noul loc de joacă din Grădina Publică”, a declarat Cornel Banu, directorul Fabricii de Ciment Holcim Câmpulung.

Investiţia de 22.000 euro a constat în dotarea locului de joacă din Grădina Publică cu leagăn cuib, leagăn dublu, bârnă echilibru cu cifre, echipamente pe arc elicoidal tip lună, Jumbo, motocicletă şi delfin, complex de joacă, tobogan sau nisipar.

 

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie