Momente solemne și extrem de dureroase! Domneștiul a scris în paginile sale de istorie, înmormântarea primarului Nicolae Smădu care s-a grăbit să plece la Ceruri, la doar 57 de ani!
Zeci de primari cu eșarfe, președintele CJ, Dan Manu și președintele PSD, Șerban Valeca în fața cortegiului funerar l-au condus la groapă pe primarul Nicolae Smădu. Sirene, lacrimi de durere, regrete, toate acestaea au rămas în urma edilului care a condus localitatea Domnești aproximativ un deceniu!
Dumnezeu să-l ierte! Pentru că nu a putut ajunge la înmormântare, președintele PSD, Liviu Dragnea a transmis următorul mesaj pe pagina sa de socializare:
,,Îmi exprim regretul pentru tragicul eveniment care l-a luat dintre noi, prea devreme, pe primarul Nicolae Smădu.
Am pierdut un coleg extraordinar şi un primar remarcabil, care a reprezentat PSD cu cinste în faţa oamenilor din comuna Domneşti, judeţul Argeş.
La 57 de ani, Nicoale Smădu câştigase al treilea mandat de primar, dovadă a aprecierii de care s-a bucurat în rândul domneştenilor şi a eficienţei activităţii sale administrative.
Personal, dar şi în numele PSD, doresc să transmit condoleanţe pentru familia primarului Nicolae Smădu.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”