5.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

MIOVENI: S-au stabilit criteriile de acordare a locuinţelor în blocul T 14!

Alte Știri
În urma ședinței ordinare a Consiliu Local Mioveni din 17 noiembrie și a ședinței extraordinare din data de 24 noiembrie, au fost stabilite criteriile obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească solicitanții unei locuințe din Blocul T14, de pe Strada 1 Decembrie, din orașul Mioveni, în vederea participării la licitația publică deschisă organizată pentru vânzarea celor 25 de locuințe din acest imobil.
Iată care sunt acestea:
1. Să fie tineri cãsãtoriţi, fiecare în vârstă de până la 35 de ani.
2. Să nu fi deţinut fiecare în parte şi să nu deţină în proprietate o locuinţă.
3. Titularul cererii împreună cu membrii majori ai familiei să realizeze venituri confirmate prin documente justificative care să le permită achitarea în rate a locuinţei: veniturile lunare ale familiei să fie de trei ori mai mari decât cuantumul ratei lunare (calculată raportat la preţul de pornire a licitaţiei) + dobânda (4%/an).
4. Titularul cererii împreună cu membrii majori ai familiei să facă dovada deţinerii sumei care se solicită drept avans.
5. Cel puţin unul dintre soţii membri ai familiei care solicită cumpărarea unei unităţi locative să aibă domiciliul pe raza administrativ-teritorială a oraşului Mioveni, stabilit cel mai târziu la data de 01.01.2015.
6. Să nu aibă datorii la bugetul local.
7. Să prezinte trei giranţi.
8. Este obligatoriu ca cel puţin unul dintre soţii solicitanţi să aibă domiciliul stabilit în oraşul Mioveni înainte de 01.01.2015.
Avansul necesar pentru achiziţionarea unei locuinţe din blocul T14 – minim 15% din preţul de pornire a licitaţiei pentru garsonieră, respectiv minim 10% din preţul de pornire a licitaţiei pentru apartamentele cu 2 camere.
Plata imobilelor se poate face în rate eşalonate pe maxim 20 de ani, în funcţie de opţiunea şi veniturile cumpărătorului.
CALENDARUL ACŢIUNILOR EFECTUATE ÎN VEDEREA VÂNZĂRII APARTAMENTELOR DIN BLOCUL T14 – STR. 1 DECEMBRIE, ORAŞ MIOVENI
•Perioada de depunere a dosarelor în vederea participării la licitaţie pentru achiziţionarea unei locuinţe din blocul T14, este
05.12.2016 – 15.01.2017;
•Odată cu depunerea dosarelor se va depune şi cererea de participare la licitaţie în care se vor specifica : Numărul apartamentului solicitat, Numărul de ani pe care se vor eşalona ratele, Avansul depus şi Numărul de telefon al solicitantului;
•În perioada de depunere a dosarelor se va putea vizita blocul de locuinţe (imobilele de la parterul blocului), în fiecare zi de marţi a fiecărei săptămâni, începând cu 06.12.2016, între orele 10 – 17;
•În perioada 16.01.2017 – 24.01.2017 se vor analiza dosarele depuse de solicitanţii apartamentelor din blocul T14;
•În şedinţa publică ordinară din data de 25.01.2017 se va aproba lista cu persoanele selectate pentru a participa la licitaţia organizată în vederea vânzării apartamentelor din blocul T14;
•În aceeaşi şedinţă se va aproba componenţa comisei de licitaţie, garanţia de participare la licitaţie şi modelul de contract de vânzare – cumpărare cu plata în rate;
•Licitaţia publică deschisă va avea loc în data de 14.02.2017.
Dosarele se depun la Biroul Registratură din cadrul Primăriei oraşului Mioveni, în perioada 05.12.2016 – 15.01.2017.
Persoanele interesate pot solicita informaţii suplimentare la Biroul Patrimoniu din cadrul Primăriei oraşului Mioveni (etaj 2, camera 17).
Prețul și suprafața fiecărui apartament (cu loc de parcare sau fără) vor fi publicate în zilele următoare.
Cererea tip care se va depune la dosar se poate descărca de pe site-ul Primăriei, din secțiunea special dedicată acestui proiect, sau poate fi solicitată de la sediul instituţiei.
Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie