Trei câmpulungeni extrem de talentați s-au calificat în finala Festivalului Internaţional „Shining Star” din Turcia, Istambul, ce a avut loc în perioada 18-22 decembrie 2016.
Primăria Câmpulung le-a pus la dispoziție un microbuz și i-a sponsorizat pentru a ajunge la festival de unde s-au întors acasă cu trofeul. Cei trei, Ștefan Badea (trofeu), Ana Maria Picurici (mențiune) și Bianca Udroiu (premiul III) sunt elevi ai clasei de canto Gina Pavel. În semn de mulțumire tinerii câștigători au venit cu trofeul în fața aleșilor locali, cei care le-au aprobat proiectul de hotărâre pentru finanțarea deplasării în Turcia iar mai mult decât atât le-au și cântat consilierilor câteva melodii. Înregistrarea integrală o găsiți aici!
Reamintim faptul că ședința de Consiliu Local a fost transmisă în Direct pe pagina de Facebook Ziarul din Muscel. Dacă vă place ceea ce facem vă rugăm să ne răsplătiți cu un LIKE sau IMI PLACE pe pagina Ziarul din Muscel. Vă mulțumim!