3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela DAN, a solicitat încă de ieri activarea comitetelor pentru situații de urgență din județele vizate de avertizările de ninsoare puternică și viscol!

Alte Știri

Ca urmare a avertizărilor meteorologice de vreme severă, pe parcursul nopții, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost coordonate și monitorizate acțiunile desfășurate în sprijinul populației, prin Centrul Național de Conducere Integrată, completat cu grupa operativă din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și cu personal din cadrul Ministerului Transporturilor.

Pentru gestionarea operativă a oricăror situații care ar putea pune în pericol viața oamenilor, ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela DAN, a solicitat încă de ieri activarea comitetelor pentru situații de urgență din județele vizate de avertizările de ninsoare puternică și viscol.

MAI a mobilizat peste 9.000 de angajați cu aproximativ 4.500 mijloace tehnice pentru gestionarea tuturor situațiilor de urgență.

O primă măsură a avut în vedere transportul preventiv al persoanelor care beneficiază de dializă și al femeilor gravide. Astfel, în ultimele 12 ore, au fost transportate către unități spitalicești 622 de persoane care necesitau dializă și 126 de femei gravide.

De asemenea, pe parcursul nopții, angajații MAI împreună cu echipajele de deszăpezire au intervenit în județele Călărași, Buzău, Constanța, Teleorman, Ialomița, Sibiu, Prahova, Harghita pentru salvarea persoanelor blocate în autoturisme sau autocamioane.

Datorită intervențiilor prompte ale angajaților MAI și ai CNAIR, în niciuna dintre aceste situații nu s-au înregistrat victime, autoturismele și autocamioanele fiind repuse în scurt timp în circulație. 

Ministerul Afacerilor Interne adresează un apel șoferilor să evite, pe cât posibil, deplasările în această perioadă. Dacă totuși deplasarea nu poate fi evitată, șoferii sunt rugați să colaboreze cu poliția și să înțeleagă faptul că decizia închiderii anumitor tronsoane de drum este luată pentru siguranța lor și a celorlalți participanți la trafic. Având în vedere dinamica din teren, MAI recomandă cetățenilor să se informeze permanent asupra stării drumurilor pentru a evita să se expună unor situații care le-ar putea periclita siguranța. Pentru mai multe detalii accesați http://politiaromana.ro/ro/info-trafic.

Pentru prevenirea unor situații periculoase pentru viața oamenilor au fost închise preventiv Autostrada A2, toate drumurile naționale din județele Constanța, Brăila, Călărași, Ialomița și Tulcea, precum și cele mai  multe  drumuri naționale, județene sau comunale din județul Buzău.

Până la acest moment, nu au fost înregistrate situații în care să fie necesară evacuarea persoanelor din locuințe.

De asemenea, s-a solicitat sprijin de la Ministerul Apărării Naționale pentru intervenția pe trei sectoare de drum din județul Constanța.

Totodată, aeroporturile Mihail Kogălniceanu din Constanța, Arad și Baia Mare sunt închise pentru curățarea pistelor.

Toate porturile de la Marea Neagră au fost închise.

Efectivele din cadrul MAI au intervenit pe parcursul întregii nopți pentru salvarea unor persoane care necesitau asistență medicală de urgență.

Astfel, o femeie gravidă în opt luni din localitatea Perișoru, județul Călărași, a fost transportată cu o autospecială de prim ajutor SMURD către spitalul din Slobozia, deplasarea fiind asistată de către echipaje ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructuri Rutiere (CNAIR).

De asemenea, o altă femeie însărcinată a fost blocată în localitatea Lehliu Sat. În jurul orei 7.00, pompierii împreună cu o asistentă de la Serviciul de Ambulanță au ajuns la ea cu un camion. Femeia a fost transportată către ambulanța aflată în afara localității pentru că nu a putut pătrunde din cauza zăpezii.

Un echipaj de la ambulanță a fost solicitat să intervină pentru transportul la spital al unui copil din localitatea vrânceană Mihălceni, jud. Vrancea. Ambulanța este ajutată de echipajele de deszăpezire să înainteze spre Focșani. Se acționează și pentru escortarea către spitalul din Lehliu a unei ambulanțe care a preluat doi pacienți din localitatea Fundulea din Călărași. Pacienții sunt în stare bună.

Patru persoane au fost salvate în județul Harghita după ce autoturismul cu care se deplasau a rămas blocat între localitățile Lacul Roșu și Tulgheș.

În zona localității Afumați, jud. Ilfov, mai mulți conducători auto au rămas blocați sau au derapat cu autoturismele. Au fost trimise echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență București- Ilfov care intervin în sprijinul persoanelor aflate în dificultate.

Pe autostrada București – Constanța, la km 75, poliția a trimis echipaje care au organizat o coloană formată dintr-un microbuz și cca 40 de autovehicule, pentru a le escorta către o zonă sigură.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie