3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

A intrat în rândul diaconimii pentru parohia din Mărcuș!

Alte Știri

În Duminica după Botezul Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie la mănăstirea Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel.

Creștinii musceleni au avut ocazia de a asista la hirotonirea întru diacon a tânărului teolog Radu Ștefan Mirel, care a fost numit pe seama parohiei Sfinții Împărați Constantin și Elena – Mărcuș din Câmpulung Muscel.

Nu o să vă vină să credeți! La aproape 80 de ani se împarte între scenă și mânăstiri. În ambele locuri muncește, deoarece cunoscutul interpret de muzică populară Gavril Prunoiu a participat la slujbă în calitatea sa de diacon, alături de ÎPS Calinic.

Marele interpret Gavril Prunoiu s-a născut în comuna Boteni din județul Argeș, având tatăl cântăreț de biserică, iar fratele preot. S-a remarcat la nivel național cu glasul său inconfundabil, dar și cu repertoriul ales cu grijă din folclorul tradițional muscelean. A cântat pe marile scene ale țării fiind un mentor pentru mulți interpreți de muzică populară consacrați. În prezent este profesor la Colegiul Național de Arte ,, Dinu Lipatti” din București și cântă alături de grupul vocal ,, Doruri Muscelene”.

Sursă: www.eparhiaargesului.ro

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie