2.4 C
Campulung Muscel
joi, 21 noiembrie, 2024

Poliţia rutieră vă recomandă să circulaţi cu atenţie!

Alte Știri

Conform avertizării meteorologice emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în perioada 08 februarie, ora 10 – 09 februarie, ora 09, în nordul  județului Argeș vor fi ninsori însemnate cantitativ şi temporar viscolite. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificãri cu viteze de 45…55 km/h.

Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi izolat 50 l/mp.

Pentru o călătorie în siguranţă, în contextul avertizării meteorologice, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş vă recomandă să conduceţi prudent, să adaptaţi continuu viteza de deplasare la condiţiile de drum şi trafic şi să luaţi în calcul faptul că spaţiul de frânare creşte substanţial atunci când carosabilul este acoperit cu zăpadă sau polei.

Pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile, poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să se intereseze cu privire la starea meteorologică de pe traseul pe care urmează să îl parcurgă.

Pe porţiunile acoperite cu ninsoare sau polei este indicat să nu viraţi şi să frânţi în acelaşi timp! Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor! Folosiţi cu precădere frâna de motor.

De asemenea, pe timpul călătoriei cu autovehiculul, le recomandăm şoferilor să circule cu viteză redusă, adaptată condiţiilor meteo-rutiere, să păstreze distanţa de siguranţă în mers, pentru a putea opri în siguranţă şi să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.

În situaţia conducerii autovehiculelor pe timp de viscol sau ninsoare, este necesară utilizarea luminilor de întâlnire şi pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drumuri, precum şi a celor de ceaţă, în cazul apariţiei acestui fenomen.

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile! Nu vă angajaţi în depăşirea de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate şi faceţi fiecare manevră în trafic, numai după o temeinică asigurare.

În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale.

Atunci când vizibilitatea în oglinzile retrovizoare ale autovehiculului este redusă, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.

În condiţii de vânt puternic, conducătorii auto trebuie să-şi sporească prudenţa pe toată durata deplasării, dar mai ales la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare.

Totodată, recomandăm pietonilor să se deplaseze numai pe trotuar sau pe acostament şi traverseze numai prin locurile maracate corespunzător, după o temeinică asigurare şi să evite pe cât posibil deplasarea pe partea carosabilă.

Ultimele Știri

Consiliul Județean Argeș a achiziționat 45 de microbuze electrice școlare

Consiliul Județean Argeș a achiziționat 45 de microbuze electrice școlare. Primele cinci microbuze școlare au ajuns în școli. Educația...

Alte știri din aceeași categorie