În fiecare an, în data de 7 aprilie, pe tot mapamondul este marcată Ziua Mondială a Sănătății, momentul creării Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și totodată un prilej de mobilizare și de sensibilizare a societății asupra sănătății și a stilului nostru de viață.
Fiecare ediție a Zilei Mondiale a Sănătății tratează în anumit subiect, trage un semnal de alarmă în legătură cu o anumită problemă, anul acesta tema fiind depresia.
Dincolo de faptul că a fost desemnată de către OMS tema anului, depresia afectează toate categoriile de populație, indiferent de vârstă, provoacă o mare suferință, de multe ori nevăzută, cu grave consecințe atât asupra celor afectați, cât și asupra celor dragi lor, familii, prieteni, colegi.
Alarmant este faptul că din ce în ce mai mulți tineri cad pradă depresiei, consecințele putând fi fatale, acest flagel ajungând să fie a doua cauză de deces în rândul tinerilor cu vârsta de 15-29 ani.
Sunt copiii noștri, viitorul nostru, o întreagă generație care, în loc să se bucure de lucrurile frumoase din jurul lor, de natură, sunt adesea doborâți de stres, anxietate, alegând să se izoleze într-o lume imaginară, oferită de internet și gadgeturi de ultimă tehnologie.
Este timpul să le întindem o mână, să le acordăm toată atenția, să ne rupem din probleme noastre cotidiene și să le arătăm că, indiferent de situație, suntem alături de ei.
Stă în puterea noastră, a fiecăruia, să întindem o mână de ajutor persoanelor în nevoie, să le înconjurăm cu dragostea și grija de care sunt poate lipsite, să le înseninăm frunțile și mai ales să îi convingem că viața merită trăită, să redescopere fericirea în cele mai mărunte gesturi. Dar cel mai important pentru prevenirea, depistarea și recuperarea persoanelor aflate în acest impas este puterea de a vorbi despre această suferință.
Prin servicii medicale de calitate, tratament adecvat și mai ales cu sprijinul celor din jur, putem să redăm bucuria vieții celor afectați de depresie.
Doresc, și pe această cale, să transmit recunoștința mea și sincere felicitări atât cadrelor medicale care îi înțeleg și se luptă să îi trateze pe toți cei aflați în suferință, cât și celor dragi lor, și să îi asigur de întregul sprijin, al meu personal și al instituției pe care o reprezint.
La mulți ani, cu sănătate!
Președintele Consiliului Județean Argeș,
Constantin Dan Manu