-2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Peste 3.000 de pelerini au mers la Nămăieşti pentru slujba de Izvorul Tămăduirii

Alte Știri

Peste 3.000 de pelerini au participat, vineri, la slujba de Izvorul Tămăduirii, la mânăstirea Nămăieşti, având credinţa că apa de la izvorul care ar fi apărut după ce Sfântul Andrei a lăsat o icoană cu puteri miraculoase în piatră îi vindecă de boli.

Au venit credincioşi din toate colţurile ţării, cu autocare, microbuze şi autoturisme. Locurile de parcare au fost luate cu asalt, conducătorii auto fiind nevoiţi să lase maşinile la cîţiva kilometri de mânăstire făcând traseul la pas.

Pelerinii au stat ore întregi la cozi interminabile fiind nevoie de intervenţia oamenilor legii. Icoanele cu Maica Domnului dedicate acestei sărbători au fost împodobite cu flori şi scoase afară din mânăstire pentru că slujba s-a desfăşurat afară din cauza numărului mare de pelerini.

Pentru că se organizează şi un tîrg de Izvorul Tămăduirii la Nămăieşti din peisaj nu au lipsit tarabele cu obiecte bisericeşti, grătarele cu mici, tarabele cu legume dar şi cu produse din lapte.

Cei care au ales să petreacă altfel în această zi, au poposit la cîrciuma de peste drum de mânăstire unde muzica a  răsunat la poalele lăcaşului de cult.

Ultimele Știri

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte liberal al României!

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte...

Alte știri din aceeași categorie