3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

20 mai 2017, Ziua Europeană împotriva Obezităţii (ZEIO)

Alte Știri

Ziua Europeană împotriva Obezităţii (ZEIO) şi organizează în perioada 20 mai – 31 mai 2017 campania de informare şi educare dedicată acestei zile. Ziua Europeană Împotriva Obezităţii (ZEIO) este o zi şi o campanie dedicată conştientizării acestei afecţiuni, care are loc în întreaga Europă în fiecare an, în a treia sâmbătă a lunii mai. Această zi reuneşte comunităţile medicale şi politice cu publicul în evenimente ce au loc în întreaga Europă. La nivel internațional, prevalența obezității a crescut de peste două ori între 1980 și 2014. În 2014 peste 1,9 miliarde de adulți peste 18 ani erau supraponderali. Dintre aceștia, peste 600 de milioane erau obezi. Se estimează că în Europa 23% din femei si 20% din bărbate prezintă obezitate, iar până în 2030 se estimează ca peste 50% din populaţia Europei va fi obeză; se înregistrează la nivel european 337.000 de decese premature cauzate de obezitate în fiecare an. Supragreutatea şi obezitatea sunt responsabile de până la 80% din cazurile de diabet zaharat tip 2 si 70 de miliarde euro pe an este deja costul suplimentar al obezităţii pentru îngrijire şi pierderi de productivitate în Europa. În judeţul Argeş în anul 2016 au fost înregistrate 17.466 cazuri cu obezitate, în uşoară creştere faţă de anul 2015 cand au fost înregistrate 16.854 persoane cu obezitate. Tema aleasă pentru celebrarea Zilei Europene Împotriva Obezităţii ZEIO pentru anul 2017 este “Impreună împotriva obezităţii !” Scopul campaniei se referă la cunoaşterea şi înţelegerea necesităţii unei acţiuni la nivel european şi naţional pentru a îmbunătăţi prevenirea şi tratamentul obezităţii; în acelaşi timp, campania sprijină cetăţenii europeni care sunt supraponderali sau obezi pentru a face modificări ale stilului de viaţă, pentru a gestiona greutatea lor şi de a ameliora starea generală de sănătate şi calitatea vieţii. Sloganul campaniei este „Să acţionăm pentru un viitor mai sănătos …” Obezitatea este o boala, nu o alegere a unui stil de viaţă. Cauzele obezităţii pot varia de la cauze genetice şi endocrine la factori de mediu cum ar fi: stresul, dieta, munca sedentară. Genele pot provoca anumite tulburări care pot duce la obezitate. Studiile au identificat peste 30 de gene pe 12 cromozomi ce sunt associate cu Indicele Masei Corporale (greutatea persoanei în kilograme împărţită la pătratul înălţimii în metri) Obiectivele acestei campanii sunt:

  1. Sensibilizarea oamenilor cu privire la obezitate şi implicaţiile medico-sociale ale acesteia;
  2. Recunoaşterea obezităţii de către Uniunea Europeană şi guvernele statelor membre ca o boală cronică şi conştientizarea beneficiilor pe care acest lucru le va aduce atât persoanelor fizice, cât şi sistemelor de sănătate;
  3. Creşterea accesului la îngrijire şi tratament pentru cei care sunt supraponderali sau care sunt obezi;
  4. Sprijinirea iniţiativelor Asociaţiei Europene de Studiu al Obezităţii (EASO) şi ale asociaţiilor naţionale şi centrelor colaboratoare.
Pentru atingerea acestor obiective, campania cu ocazia ZEIO 2016 îşi propune să transmită câteva mesaje-cheie:
  1. Supragreutatea şi obezitatea sunt definite ca acumulare anormală sau excesivă a grăsimii, cu afectarea sănătăţii;
  2. Obezitatea este deseori cauzată de factori mult deasupra controlului individului; în apariţia obezităţii un rol important revine moştenirii genetice;
  3. Schimbările în obiceiurile alimentare şi în cele legate de activităţile fizice sunt adesea rezultatul schimbărilor de mediu şi a celor sociale, asociate cu dezvoltarea şi lipsa unor politici de susţinere în sectoare precum sănătatea, agricultura, transporturile, planificarea urbană, mediu, de prelucrare a produselor alimentare, distribuţie, comercializare şi educaţie;
  4. Supragreutatea şi obezitatea sunt probleme de sănătate publică şi este nevoie de o strategie comună, care include promovarea unor obiceiuri alimentare sănătoase şi a unui stil de viaţă mai activ, precum şi efectuarea unui tratament adecvat;
Prin activităţile derulate și anume: distribuire de materiale tematice informative prin intermediul CMI si a cabinetelor medicale scolare, precum şi prin sesiuni IEC în unităţi de învăţâmânt preuniversitar în Piteşti şi în judeţ dorim să conştientizăm populaţia generală privind riscurile obezităţii şi responsabilitatea pe care fiecare persoana o are în menţinerea sănătăţii.  ]]>

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie