Catalogată, pe nedrept, o ambiţie costisitoare a fostului lider comunist, binevenită într-un context ulterior în care mai mult se dărâmă decât se construieşte, realizarea Transfăgărăşanului a avut la bază calcule militare.
Nicolae Ceauşescu trăia cu teama că România ar fi următoarea ţintă a URSS, după invazia sovieticilor în Cehoslovacia (în 1968) şi ţinea să fie pregătit strategic pentru înaintarea rapidă a trupelor militare româneşti prin nord, fiindcă până la realizarea Transfăgărăşanului, traversarea Făgăraşilor prin acea zonă nu se putea face nici măcar călare. Militarii au fost şi cei care au lucrat cel mai mult, din martie 1970, până în septembrie 1974, la acest drum care face, prin munţi, legătura între Sibiu şi Piteşti. S-a muncit într-un ritm infernal, în condiţii deosebit de grele şi cu sacrificii umane uriaşe, de ordinul a sutelor de vieţi, dacă ne luăm după mărturiile consemnate în cărţile care s-au scris de-a lungul anilor despre această construcţie, deşi statisticile oficiale au înregistrat doar 40 de militari striviţi sub stâncile ce se rostogoleau de-a valma, prăbuşiti în hăurile dintre versanţi, ori surprinşi de avalanşe. 
Citeste mai mult: adev.ro/nmeu3v
Pe Transfăgărăşan, la km 102,2, se află un nou obiectiv, amplasat în dreptul cabanei Piscu Negru, pe un refugiu supravegheat şi suficient de solid cît să susţină 5 tone de beton şi marmură, şi unde trecătorii îl pot observa în linişte. Monumentul Constructorilor Transfăgărăşanului are 4,5 m înălţime şi 2 m lăţime şi are, pe placa frontală de marmură, cîteva foi subţiri de cupru reprezentînd, prin procedeul metaloplastiei, momentele principale ale construcţiei drumului dintre Muntenia şi Ardeal.
Iniţiativa a aparţinut Federaţiei Societăţii Civile, filiala Argeş, condusă de Constantin Băjenaru, cel care s-a ocupat şi de organizarea evenimentului, dar ideea s-a născut în urma unor discuţii purtate de constructori şi a volumelor unuia dintre ei (col. Bratu). Sponsor principal a fsot ing. Marin Meculescu (Comesad), completat, cu contribuţii mai mici, chiar de artistul plastic Constantin Samuilă şi de Constantin Băjenaru). La inaugurare prezenţa a fost numeroasă (chiar mai numeroasă decît se anunţase iniţial), iar cele două ore ale manifestării nu au plictisit pe nimeni, în ciuda ploii (pe care doar fanfara a îndurat-o cu stoicism, fără umbrele).
Ploaia a fost invocată de vorbitori ca exemplu de condiţii în care s-a lucrat la acest drum atît de important. Au fost prezenţi subprefectul Gabriel Stoian, Col. Marian Bae, comandantul Garnizoanei Piteşti, directorul Dan Grigorescu, din partea Comesad, Petre Răcănel preşedintele Federaţiei Societatea Civilă, generalul Mircea Chelaru în numele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, Reprezentanţi ai Drumurilor Naţionale, ai Asociaţiei Cadrelor Militare în Retragere, ai Cultului Eroilor, edili (primarul din Arefu, cel din Rociu – împreună cu grupul vocal Dîmbovnicul) şi alţii, din zonă care au onorat invitaţiile. Monumentul a fost sfinţit de un sobor de 10 preoţi, condus de fostul protopop Ciprian Vuţan, şi dezvelirea lui s-a făcut pe acordurile unui „Imn al Transfăgărăşanului“, compus de Ion Bratu şi Graţian Bădescu.
Corul Veteranilor Mihai Viteazul, corul Haiducii Vlădicii (Topoloveni), şi ansamblul folcloric din Arefu (creat de Cezar Bădescu) au cîntat melodii populare şi patriotice, de multe ori corişti ai unui ansamblu cîntînd alături de altul, căci cunoşteau melodiile. Continuarea o găsiţi AICI!
