-0.9 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

VIDEO: Descinderi în Câmpulung şi Piteşti! Suspecţii au fost duşi la audieri!

Alte Știri
UPDATE:

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Piteşti şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti au efectuat 71 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Argeș, Dâmboviţa, Prahova şi în municipiul Bucureşti, pentru destructurarea a patru grupări infracţionale specializate în trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani, pe relația România, Marea Britanie, Belgia, Elveţia, Germania, Cehia şi Spania.

În această dimineață, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., au efectuat 71 de percheziţii domiciliare pentru probarea activităţii infracţionale a 52 de persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de trafic de persoane în vederea exploatării sexuale, proxenetism şi spălare de bani.

Acțiunea se înscrie într-o serie mai ampla de activități desfășurate în cadrul Echipei Comune de Anchetă constituite între autoritățile judiciare din România, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord şi Regatul Belgiei.

Pentru probarea activităţii infracţionale a celor patru grupuri infracţionale organizate, s-a acționat coordonat în România, Marea Britanie, Belgia, Elveția şi Cehia, fiind efectuate 20 de percheziții domiciliare.

Activitatea infracțională se desfășura atât în România, cât și în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Belgia, Elveţia, Germania, Cehia şi Spania.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2009, membrii celor 4 grupuri infracţionale organizate ar fi recrutat prin inducere în eroare sau ar fi determinat mai multe tinere în vederea practicării prostituţiei în Elveţia, Germania, Marea Britanie, Belgia, Cehia şi Spania (zona Ibiza). Banii astfel obținuți ar fi fost folosiți la cumpărarea de bunuri pe numele membrilor grupurilor infracţionale organizate sau pe numele unor persoane din anturajul acestora.

Din cercetările efectuate au rezultat indicii că persoanele în cauză ar fi obţinut din activitatea infracţională importante sume de bani, doar prin transferuri bancare obţinând circa 5.000.000 de euro.

În urma perchezițiilor efectuate la membrii grupării de pe teritoriul României, au fost depistați 35 dintre membrii grupărilor, urmând a fi conduși la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești în vederea dispunerii de măsuri legale.

Au fost ridicați 151.910 euro, 170.483 de lei, 30.100  de franci elvețieni, 720 de dolari americani, 3.800 de coroane suedeze, 24 de laptop-uri, 92 de smartphone-uri,  9 tablete, 500 de grame de aur, în bijuterii,  un grinder, un pistol cu aer comprimat și 4 cartușe de carabină deținute ilegal, 34  de ceasuri de lux , în valoare estimată de circa 210.000 de euro.

De asemenea, s-a instituit sechestru asigurator pe 2 terenuri (estimate la circa 100.000 de euro), 8 autoturisme de lux (estimate la 200.000 de euro) și 8 imobile (estimate la 1.200.000 de euro).

Eurojust a asigurat suportul operațional și financiar necesar constituirii și desfășurării activităților operaționale aferente acestei echipe.

Europol a facilitat schimbul de informații între statele implicate prin organizarea de întâlniri operaționale și a oferit sprijin analitic inclusiv prin prezența unui birou mobil în România, pe durata acțiunii.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Argeş și al jandarmilor.

 

Percheziții de amploare astăzi în mai multe județe din țară. Polițiști, jandarmi și mascați au descins la foarte multe locuințe pentru a proba activitatea infracțională a unor persoane. Printre acestea proxeneți, traficanți de persoane si suspecți de spălare de bani.

Descinderile au avut loc încă de la primele ore ale dimineții. În Argeș, spre exemplu, cele mai multe au fost în Pitești şi Câmpulung Muscel. Mascații au oprit dubele în fața unor case ai căror proprietari erau bănuiți de proxenetism. Aveau informații conform cărora suspecţii gestionează rețele de prostituție.
Zeci de persoane au fost ridicate până la amiază și duse la audieri la Pitești.
Despre această acțiune autoritățile nu au declarat până acum absolut nimic. E ca şi când nu s-ar fi făcut.
Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie