Astăzi, s-a desfăşurat prima probă scrisă (la limba şi literatura română) a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii de clasa a VIII-a, sesiunea 2017.
Următoarea probă va avea loc miercuri, 21 iunie. Afişarea primelor rezultate este programată pentru 26 iunie, până la ora 16.00. Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, până la ora 20.00. Rezultatele finale vor fi comunicate pe 30 iunie în centrele de examen şi pe evaluare.edu.ro.
Una dintre noutăţile acestui examen este că ponderea mediei de la Evaluarea Naţională creşte de la 75% la 80%, iar notele de la clasă vor reprezenta doar 20%, în loc de 25% din media de admitere în clasa a IX-a, aşa cum era până acum.
Conform datelor centralizate de Ministerul Educației Naționale, în judeţul Argeş s-au înscris 4.653 de elevi care au terminat clasa a VIII-a.
La nivelul oraşului Mioveni, aproximativ 250 de elevi de gimnaziu au participat la acest examen.