Trei copii orfani îşi conduc taţii pe ultimul drum! Nu i-au mai văzut de trei săptămâni, şi totul, s-a oprit aici. Au plecat la o misiune în poligonul Cincu, o misiune fără întoarcere!
Camionul militar în care cei trei plecaseră spre Câmpulung Muscel s-a răsturnat într-o râpă adâncă. Ei au murit, alţi zece camarazi au fost răniţi. Urmează o expertiză, o anchetă şi trei înmormântări, după care se va aşterne durerea fără margini. Îndurerate, familiile militarilor le reproşează autorităţilor că le pasă prea puţin de eroi.
Mihai Ionuţ Toma urma să facă nuntă în toamnă cu mama fiului său.
Partenera de viaţă a lui Toma a povestit că ultimul dată a vorbit cu viitorul ei soţ cu doar o oră înainte de accidentul care i-a luat viaţa. “Am vorbit la 8 fără cinci minute. Mi-a spus că au plecat din bază şi că vin spre Câmpulung. Crede că pe la ora 22.00 va ajunge acasă”.
“Vroia să plece în Afganistan. Şi i-am zis: Nu mai pleca, mamă. Nu mai pleca. Şi iată că a murit aici şi nu a murit în Afganistan”, a declarat mama îndurerată.
Mihai Toma era veteran al teatrelor de operații, cu două misiuni executate în Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2002.
Mihai Ionuț Toma, plutonier-major, din Mioarele, era cunoscut drept un om muncitor și cu sufletul întotdeauna îndreptat către familia sa. Avea acasă un băiat, în vârstă 14 ani, care a rămas acum fără tată. Dincolo de cariera militară, bărbatul trăia cu pasiune. Era îndrăgostit de dansul popular românesc, fiind timp de un deceniu membru al ansamblului de dansuri din localitate, iubea motocicletele și mașinile, având o patimă pentru modelele ARO.
”Era un om demn, un om de calitate. Dincolo de faptul că era angajat în armată, l-am avut în ansamblul de dansuri populare al comunei. 10 ani am fost cu el în turnee, prin Croația, prin Turcia. Era o fire deschisă spre cultură, spre port popular, spre alte pasiuni cum ar fi motociclismul. Era un om muncitor și dedicat meseriei pe care o avea” , povestește primarul Ion Poștoacă
Era o persoană deschisă, oferind ajutor permanent camarazilor săi, dar și oamenilor din localitatea unde locuia. A fost plecat în Afganistan și s-a întors cu misiunea încheiată fără probleme, mai călit. ”Misiunile erau dificile pentru că nu știi ce te așteaptă de la o zi la alta, mai ales după ce s-a renunțat la mașinile marcate cu steagul nostru. Apoi, când au mers toți cu steagul american… atunci lucrurile s-au mai complicat puțin. Era învățat să treacă peste situațiile mai dificile, că doar s-a călit în armată. Știți cum e… nu mori într-un război și mori unde nu te aștepți! Fire deschisă către ajutor!” – povestește tot primarul din Mioarele.
Acum patru ani, Mihai Ionuț Toma a fost premiat cu diplomă de excelență pentru activitatea depusa în slujba armatei române: ”Eu, în fiecare an, la zilele comunei, aleg o tematică și atunci am avut armata. I-am premiat pe toți cei care au plecat în Afganistan. Am făcut o petrecere cu invitați de la Minister, cu fanfară, cu familie. A fost bine, dar din păcate acum vorbim la trecut despre unul din ei. Acestea au rămas amintiri. Cine ar fi crezut că va pieri așa repede?” încheie, vizibil afectat, edilul Ion Poștoacă.
Cea mai grea misiune din cariera sa de militar
Trăirile celui care, joi noaptea, a primit cea mai grea misiune din cariera sa de militar… o misiune ce-l va marca pentru totdeauna.
S-a deplasat la domiciliul unui camarad de-al lui decedat în tragicul accident petrecut pe Valea Urdii pentru a-i anunța familia despre acest eveniment cumplit și pentru a le fi alăruri în aceste momente deosebit de grele.
“Azi noapte a fost greu…
…am stat patru ore ținând în brațe copilul unui coleg, sub cerul mai frumos ca niciodată, așezați pe iarba necosită, lângă o remorcă de YMS pe care scria simplu: “MYSU”!…
…Și am aflat cât de mult îi plăcea tatălui său că el cânta la clarinet, cât de mândru era tatăl său că el învață atât de bine. Mi-a spus că tatăl său “băga vițelul dintr-un pumn în conservă”, mi-a spus cât de mult îl iubeşte, mi-a spus cât de mult regretă că au apărut pepeni de ceva vreme şi ei doi nu au mâncat împreună unul.
Ne-am promis unul altuia că, din noaptea aceea, vom fi cei mai buni prieteni, am făcut schimb de telefoane, mi-a promis că va continua să cânte la clarinet şi că va învăța şi mai bine, şi mai mult!
Am promis, şi eu, privind în ochii lui frumoşi apoi către cerul plin de stele, că îi voi fi aproape toată viața.
În cele patru ore cât am stat îmbrățişati am şi plâns împreună, am şi râs un pic, am stabilit că e bine că nu are calculator performant, am ales împreună ce trebuie să citească vara aceasta.
Nu m-a întrebat nimic, doar dacă vreau să facem împreună o rugăciune pentru proprietarul remorcii din spatele nostru!
Am vrut! 🙁
Copilul acesta mă va urmări toată viața!”
