-2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Un câmpulungean va ajunge un nou sfânt român!

Alte Știri

Anunţul canonizării Pictorului Pârvu Mutu de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost făcut în 22 mai 2017 de Patriarhul României în cadrul Congresului Internaţional de Teologie.

Un mare rugător isihast şi pictor, Pârvu Mutu, care va avea numele de Sfântul Cuvios Pafnutie – Pârvu Zugravul de la Mănăstirea Robaia, va fi canonizat în ziua Schimbării la Faţă a Domnului (6 august 2017) la Mănăstirea Robaia.

Credincioşii îl vor putea cinsti anual în data de 7 august.

Slujba de pomenire se va săvârşi în 7 august, în aceeaşi zi cu slujba Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla. El a stat cinci ani în Moldova, a văzut picturile de acolo de unde s-a inspirat şi a pictat aproape 40 de biserici. Unele s-au dărmat, altele s-au deteriorat, dar rămâne ca fiind cel mai mare pictor din epoca Brâncovenilor şi a Cantacuzinilor şi primul care a întemeiat aici la Bucureşti o şcoală pentru pictori bisericeşti cu profil naţional, a mai adăugat Patriarhul Daniel.

Făcând referire la viaţa pictorului, Părintele Patriarh a evidenţiat că i s-a zis «Mutul» nu pentru că era mut, ci pentru că picta numai în stare de rugăciune a minţii sau a inimii şi dacă se întâmpla să vorbească oprea lucrarea până în ziua următoare. El a fost în atenţia noastră pentru canonizare nu doar pentru că era un mare artist, ci în primul rând pentru că era un rugător.


Pictorul Pârvu Mutu, reprezentant de seamă al stilului brâncovenesc, a trăit în perioada 1657-1735, fiind născut în Câmpulung Muscel. Spre sfârșitul vieții a fost tuns în monahism, primind numele de Pafnutie.

Ultimele Știri

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte liberal al României!

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte...

Alte știri din aceeași categorie