De ziua Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, romii din Muscel dar şi din toate colţurile ţării se întâlnesc la târgul cunoscut de sute de ani sub numele de Împerecherea rudarilor.
Potrivit tradiţiei, „Împerecherea rudarilor“ era considerată pe vremuri o ceremonie matrimonială existentă exclusiv în satele şi cătunurile ţiganilor rudari din zonele de nord şi sud ale Carpaţilor Meridionali (judeţele Argeş, Dîmboviţa, Vîlcea, Braşov, Sibiu). Era un ritual complex, ce avea loc în centrul vechi al Câmpulungului, alcătuit dintr-o succesiune de obiceiuri prenupţiale, nupţiale şi postnupţiale, încheiată cu consfinţirea colectivă de către ctitorii obştei rudarilor a căsătoriilor făcute, precum şi a divorţurilor. Toate aceste obiceiuri au dispărut aproape în totalitate, de-a lungul anilor, în sufletele rudarilor rămânând doar ideea de a veni la târg pentru a se distra şi a-şi găsi jumătatea, fie şi numai pentru o noapte.