Mâine, 26 august, argeşenii şi muscelenii așteptați la Complexul Muzeal Golești, la un eveniment de excepție, în aer liber, unde argeșenii vor sărbători cu muzică tradițională, joc și mâncăruri gătite la foc de vatră, după rețetele fiecărei zone din Argeș.
“Ziua Fiilor și Fiicelor Argeșului și Muscelului”, se desfășoară în cadrul “Sărbătorilor Argeșului și Muscelului” – ediția a XI-a și este organizat de Consiliul Județean Argeș și Centrul Cultural Județean, în parteneriat cu primăriile localităților din județ. Evenimentul își propune să susțină tradițiile argeșene, românești, și mai ales să încurajeze tinerii să nu piardă moștenirea culturală și dragostea pentru adevăratele valori naționale.
De asemenea, în fața publicului vor fi aduse recunoașterea și recunoștința tuturor celor care au contribuit la promovarea și dezvoltarea județului Argeș, prin intermediul a două proiecte de – “RESPECT PENTRU VALORILE NAȚIONALE” și “FABRICAT ÎN ARGEȘ”. Astfel, vor fi aduse în fața publicului, peste 40 de firme din Argeș, din domeniile cele mai diverse, de la industria auto până la industria alimentară, ce se vor prezenta cu propriile standuri, în parcul Golești.
Pentru cei ce doresc să participe, Consiliul Județean Argeș pune la dispoziție transport cu microbuz, plecarea având loc din parcarea C.J. Argeș, sâmbătă, ora 10.00.
PROGRAMUL EVENIMENTULUI:
Ora 10.00 – 11.00 – Primirea invitaților
Ora 10.45 – 11.00 – Fanfara Argesul
Ora 11.00 – 11.05 – Intonarea imnului național
Ora 11.05 – 11.15 – Deschiderea oficială
Ora 11.15 – 12.00 – Înmânarea trofeelor firmelor participante
Ora 12.00 – Vizitarea standurilor.
Program artistic:
– Ansamblul “PLAI DE DOR” – Mioveni
– Ansamblul “ARGEȘELUL” – Boteni
– Ansamblul “DOINA CÂRCINOVULUI” – Priboieni
– Grup Vocal “Haiducii Vlădicii” – Topoloveni
– Grup Vocal “Doruri Muscelene”
– Ansamblul “DORUL”
– Orchestra “DOINA ARGEȘULUI”
– Gina PAVEL și trupa GETIC.
Ora 12.30 – 15.00: Serbare câmpenească