Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Tigveni, l-au depistat pe bărbatul de 29 de ani, din comuna Sălătrucu, care se sustrăgea executării pedepsei pentru viol.
Bărbatul a fost depistat de poliţiştii care au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta a fost emis de Judecătoria Curtea de Argeș. Magistraţii au dispus ca bărbatul să execute o pedeapsă cu închisoarea de 5 ani pentru săvărșirea infracțiunii de viol. Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Mioveni.