Sâmbătă, 2 septembrie a.c., la Castrul Roman Jidova din Câmpulung, se va desfășura cea de-a treia ediție a Festivalului cu specific roman ”Sigiliul Romei în Argeș”, eveniment organizat, în cadrul proiectului ”Castrul Câmpulung Jidova – un simbol al Romei la granița dintre imperiu și lumea barbară”, Cod SMIS 25307, finanţat în cadrul Programul Operational Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 “Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul major de intervenţie 5.3. “Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică”.
Festivalul își propune să dezvăluie lumea Imperiului Roman într-un loc cu o încărcătură istorică deosebită – Castrul Roman Jidova – urmărind prezentarea cât mai clară a perioadei istorice şi interacţiunea permanentă cu publicul prezent, carea astfel va avea prilejul să participe activ la toate acţiunile şi chiar să devină personaje în cadrul spectacolului.
Castrul Roman va deveni o scena de teatru plină de animaţie şi spectacole, iar atmosfera creată prin decor va fi susţinută de muzica specifică perioadei, precum şi de alte trupe de renume din România. Întregul eveniment are menirea de a face o incursiune în istorie si de a captiva publicul cu numeroase surprize si reprezentații, de la luptele gladiatorilor, la dans, muzică antică și ritualuri.
PROGRAMUL FESTIVALULUI:
12:00 – Parada
12: 15 – Deschiderea oficială a evenimentului – cuvântul oficialităților
12:45 – Prezentarea trupelor de reconstrucţie istorică – Geto-dacii din Moldova; Historia Renascita ; Virtvs Antiqva; Nimfele Daca
13:00 – Spectacol ritualic (Ritual de nuntă romană)– teatru dans antic, muzică antică – Vox Dacorum; Nimfele Dace
13:45 – Viaţa civilă în tabăra antică – Geto-dacii din Moldova; Historia Renascita; Virtvs Antiqva
14:15 – Spectacol ritualic (Ritual de iniţiere în arta culegerii de plante medicinale) – teatru dans antic, muzică antică – Vox Dacorum; Nimfele Dace
15:00 – Demostraţii de tras cu arcul
16:00 – Ritualuri antice – Muzica vocala şi instrumentală urmată de reconstituirea unui moment de dans dacic – Nimfele Dace
16:30 – Lupte cu gladiatori – Asociatia Virtvs Antiqva
17:00 – Spectacol de teatru de păpuși
18:00 – Atelier de dans şi muzică antică pentru copii – Nimfele Dace; Vox Dacorum
18:30 – Viaţa civila în Tabăra Antică – Geto-dacii din Moldova; Historia Renascita ; Virtvs Antiqva
19:00 – Spectacol de dans antic roman – Nimfele Dace
19:30 – Demonstrații de tehnică militară dacică și romană, ateliere de reconstrucție istorică și lupte de gladiatori – Geto-dacii din Moldova; Historia Renascita; Virtvs Antiqva
20:00 – Proiecție film documentar – “Castrul Jidava – Scut sau poartă în calea creștinizării”
20:30 – Bătălia Finală între Triburile Geto-Dacice și aliații lor împotriva romanilor – Geto-dacii din Moldova; Historia Renascita;
Virtvs Antiqva
21:10 – Închiderea festivităților.