Accident rutier pe raza comunei Cetățeni, soldat cu pagube materiale. Totul s-a produs, se pare, din neatenția unui conducător auto. Ion Cotescu se afla la volanul unui autoturism marca Dacia 1310. Acesta avea direcția de mers spre Tărgovişte. Cotescu avea în față un VW Pollo condus regulamentar de Andreea Voinea. Se pare că fata a oprit brusc maşina, iar Cotescu ca să evite impactul a tras de volan spre stânga, moment în care a fost agățat de un tir condus regulamentar de Şerban Andrei, care se deplasa din sens opus. Autoturismul marca Dacia a luat foc.
“Dacia era în spatele acelui Polo. Se deplasau dinspre Târgovişte spre Câmpulung. Am văzut câ şoferiţa de la Polo a frânat brusc. Atuci ăsta de pe Dacie a tras de volan stânga, probabil ca să nu buşească Polo. Acela a fost momentul când a foat agățat de tir, de fapt de scara capului tractor, probabil depăşise axul drumului şi l-a agățat tirul care venea din sens opus. E posibil ca să se fi produs vreo scânteie şi aşa să se fi aprins Dacia… Nu ştiu ce să zic, sau de la instalația electrică… Oricum bine că nu a murit nimeni, e minor accidentul, la ce se putea întâmpla”, a spus unul dintre martorii accidentului.
La fața locului s-au deplasat polițiştii Secției de Poliție Cetățeni, dar şi polițiştii Biroului Rutier Câmpulung, care au demarat cercetările în acest caz, urmând a se stabili cauzele care au condus la producerea acestui accident, dar şi cine se face vinovat de producerea acestuia. Nefiind înregistrate victime, evenimentul a rămas a fi protocolat de polițiştii din cadrul Secției Cetățeni.