3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Acţiunile în cooperare şi punctuale ale jandarmilor aduc rezultate pozitive

Alte Știri

În ultima perioadă acţiunile în cooperare, dar şi cele punctuale ale Jandarmeriei Argeş s-au intensificat, astfel numărul constatărilor fiind într-o continuă creştere.

Cele mai importante rezultate au fost în data de 25 august, când efective din cadrul Detaşamentul 1  Jandarmi Mobil, în timpul acţiunii de prevenire şi combatere a tăierii de material lemnos, executată în colaborare cu lucrătorii Direcţiei Silvice Argeş şi lucrătorii SPR nr. 6 Domneşti, în punctul Valea Stufoasei din comuna Pietroşani, sat Retevoieşti, au identificat două persoane de sex masculin, în timp ce secţionau un arbore, fără respectarea normelor legale.

În urma verificărilor efectuate la faţa locului, persoanelor în cauză le-a fost întocmit dosar penal, conform codului Silvic nr. 48/2008.ijj-lemn

De asemenea, în ziua de 31.08 a.c., efective din cadrul Detaşamentului 7 Câmpulung, au executat o acţiune de control, în colaborare cu Asociaţia Obştilor de Moşneni Musceleni – Ocolul Silvic Păpuşa Rucăr, pe raza de competenţă a Ocolului Silvic Păpuşa Rucăr, în zona comunelor Lereşti şi Valea Mare Pravăţ, judeţul Argeş.ijj-lemne

În timpul defăsurării acţiunii, aflându-se pe strada Vasile Milea de pe raza comunei Lereşti,  în timpul patrulării cu efectivele din cadrul Ocolului Silvic Păpuşa Rucăr, efectivele de jandarmi au surprins un grup  de persoane care transportau material lemnos din fondul forestier.

Jandarmii au oprit atelajele, solicitând persoanelor documentele de provenienţă şi transport pentru materialul lemnos. Aceştia nu deţineau documentele necesare, ca urmare, persoanele depistate au fost însoţite la Cantonul ocolului silvic, în vederea predării materialului lemnos în custodie şi întocmirii proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor.

Totodată, astăzi, 01.09 a.c., în jurul orei 06.15, efective din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil, aflate în executarea atribuţiilor de serviciu, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de braconaj piscicol, în zona lacului de acumulare Budeasa, situat pe raza com. Budeasa, judeţului Argeş, în timp ce se aflau pe luciul apei într-o ambarcaţiune din dotarea I.J.J. Argeş, în amonte de baraj, au surprins două persoane de sex masculin care se aflau într-o barcă pneumatică.ijj-barca

Efectivele din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil au procedat la interceptarea acestora, ocazie cu care au observat că acestea aveau în barcă o plasă monofilament.

Faţă de cele observate, după ce şi-au declinat calitatea, jandarmii au solicitat celor două persoane să le comunice scopul prezenţei lor în acel loc şi ce activitate desfăşoară. Cele două persoane au precizat faptul că au folosit o plasă de tip monofilament cu ajutorul căreia au capturat câţiva peşti din apa lacului de acumulare Budeasa.

Jandarmii au cerut celor două persoane să îi însoţească la mal cu barca în care se aflau, aceştia conformându-se.

Cele două persoane au fost legitimate, după care le-au fost solicitate permisele pentru pescuit, iar acestea nu au putut prezenta nici un document, declarând verbal că nu posedă.

Persoanele depistate împreună cu bunurile deţinute şi folosite la pescuit de către acestea, au fost conduse la sediul I.J.J.Argeş, în vederea continuării verificărilor.

 

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie