13 septembrie 2017, de Ziua Pompierilor din România, moment unic pentru pompierii argeșeni – înmânarea Drapelului de Luptă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş.
La festivitate, una dintre cele mai grandioase din istoria armei din ultimii ani, care a avut loc în Parcul Carol din Capitală (zona Monumentului Eroilor Neamului), au participat Președintele României – Klaus Werner Iohannis, primul ministru – Mihai Tudose, ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, secretarul de stat, Raed Arafat și alte oficialități.
Alături de pompierii argeșeni, prezent la ceremonie, a fost și prefectul județului Argeș, Emilian Dragnea.
Inspectoratului nostru i-a fost înmânat Drapelul de Luptă de către Președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, alături de alte zece inspectorate pentru situații de urgenţă judeţene.
Președintele României a semnat, la sfârșitul lunii iunie, Decretul nr. 592/2017 privind acordarea Drapelului de luptă Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Cpt. PUICĂ NICOLAE” al Județului Argeș. Decretul a intrat în vigoare de la 30 iunie 2017 odată cu publicarea în Monitorul Oficial. La propunerea ministrului afacerilor interne, șeful statului a decretat astfel acordarea Drapelului de luptă Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.
Drapelul de luptă are un regim cu totul special – pentru că este simbolul onoarei, vitejiei şi gloriei militare. Fiecare unitate militară îşi are propriul drapel de luptă. La 1 septembrie 1863 au fost înmânate de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza drapelele de luptă tricolore tuturor unităţilor militare ale armatei romane. Ca o recunoaştere a eroismului pompierilor militari la data de 13 septembrie 1863 s-a înmânat primul drapel de luptă Companiei de Pompieri din Bucureşti de către acelaşi domnitor. Fiecare drapel de luptă are elemente de identificare proprii, în sensul că în cele patru colţuri ale flamurii sunt brodate cu fir aurit, cununi cu două ramuri de stejar care au în interiorul lor semnul de armă, iar pe placa ce susţine acvila cruciată şi pe inelul de pe hampă este inscripţionat numele unităţii. Drapelul de luptă al unităţilor militare este confecţionat în ateliere speciale şi este compus din flamură, hampă, acvilă şi accesorii. Flamura e confecţionată din ţesătură dublă de mătase, are formă dreptunghiulară şi ornamentaţie identică pe ambele feţe. Pe flamură sunt reproduse, în fâşii, culorile Drapelului României – cu albastru la hampă, galben în mijloc şi roşu la exterior. Pe fâşia galbenă, central, este aplicată Stema României, brodată cu fir metalizat şi mătase în culori. În fiecare dintre cele patru colţuri ale drapelului de luptă sunt brodate, cu fir auriu, cununi din două ramuri de stejar, în interiorul cărora este reprezentat însemnul categoriei de forţe ale armatei de care aparţine unitatea militară – în cazul pompierilor se află semnul de armă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, reprezentat de două topoare încrucişate în săritoare, suprapuse de o cască de pompier aşezată din profil, sub care se află o grenadă explodând, toate din argint și însemnul internațional al protecției civile. Pe cele trei laturi libere, flamura este brodată cu franjuri de fir auriu răsucit, iar în colţurile fâşiei de culoare roşie sunt prinşi ciucuri din fir auriu. Hampa este confecţionată din lemn, are culoare maro. Acvila este confecţionată din aur, are capul orientat spre dreapta, aripile semideschise şi ţine în cioc o cruce ortodoxă, iar în gheare – fuiorul de fulgere, care reprezintă puterea şi curajul. Pe aversul suportului acvilei este înscrisă deviza <Onoare şi patrie>, iar pe revers este denumirea unităţii militare. Pe timp de pace, Drapelul se păstrează în condiţii speciale şi este scos din vitrina sigilată doar cu aprobarea comandantului unităţii şi doar la aniversarea anumitor evenimente importante ale ţării ori ale unităţii, fiind apărat de garda drapelului”.
În prezent drapelul de luptă se acordă unităţilor militare în baza Legii 34 /1995 prin Decret al Preşedintelui României. Ceremonia militară de acordare se desfăşoară conform prevederilor Regulamentelor militare şi ceremonialelor militare. Pentru orice unitate, momentul primirii drapelului de luptă este unul unic, pentru orice pompier militar este un sentiment măreţ care se trăieşte o dată în viaţă, este recunoaşterea faptului că efortul şi munca depuse zi de zi în lupta cu situaţiile de urgenţă nu sunt în zadar.