-2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Aflaţi care este “Ordonanţa 13” de Muscel!!!

Alte Știri

După alegeri, atunci când s-au aranjat lucrurile, au început să îşi dea drumul  « promisiunile » pentru care unii sau alţii au fost pe listele partidelor politice. Un politician care a “dansat” de-a lungul anilor pe la diverse formaţiuni politice este şi social democratul, în prezent, Constantin Ivan, sau “Ivan cel Groaznic”, aşa după cum îl ştiu cei care nu îi sunt tocmat prieteni.

Ivan, acum consilier local la Câmpulung, şi-a scos din tolbă, promisiunile făcute atunci când a acceptat un loc pe lista PSD-ului, anume acelea de a i se permite, ocolind Legile României, să facă o afacere de familie pe un teren, grevat de sarcini. Astfel, fostul director de la Hidroelectrica, a reuşit să intre în conflict cu jumătate din populaţia Câmpulungului dar şi cu reprezentanţii instituţiilor din Ageş. Prin ginerele său, Cătălin Buta, a intrat în posesia unui teren situat în spatele blocului Romarta, din Câmpulung, având o suprafaţă unde poţi pune doar răsaduri de flori sau legume, teren de doar 243 mp, cu o deschidere de doar 8 metri,pe care vrea să construiască o clădire cu spaţii de închiriat şi o casă de locuit.

Toate bune şi frumoase, numai că de abia acum vine partea distractivă… Terenul în cauză este unul din cele date «în folosinţă veşnică», locatarilor blocului 7 de pe strada Negru Vodă nr 164 bis, din 1970, atunci când după ce Consiuliul Popular al oraşului Câmpulung le-a dat terenul, ei au început construcţia blocului cu 30 de apartamente proprietate personală, aşa cum se menţionează în documentele de la acea vreme.

Blocul cu cele două scări a fost construit în apropierea Vilei Anastase, vilă de patrimoniu, care la timpul respectiv găzduia banca. Între bloc şi vilă se păstrează distanţele cerute de legiuitor, chiar dacă blocul a fost ridicat pe vremea comunistă.

Harmony of the Seas în legătură cu PUD-ul???

Acum, pe bucata de teren dintre bloc şi terenul şi anexele Vilei Anastase, Ivan prin fiica şi ginerele său, doreşte să ridice o clădire de 10,35 metri înălţime, la fabuloasa distanţă de circa 3 metri, iar ridicarea acelei clădiri bagă în beznă 10 apartamente ale blocului, 5 dintre ele având vedere doar pe acea latură a blocului.

Incidentul creat la Câmpulung, judeţul Argeş între locatarii blocului 7 şi ginerele lui Constantin Ivan, pe nume Cătălin Buta, pare a nu se termina. De-a lungul timpului, se pare că, ginerele Buta ar fi facilitat distracţia mai multor pesedişti cu funcţii importante în Argeş, pe vasul de croazieră Harmony of the Seas, fapt ce pare să îi fi conferit o oarecare siguranţă.

Ivan a pierdut la Tribunalul Argeş!

Proprietarii apartamentelor din blocul 7 şi al terenului din jurul blocului, adică 1.634 metri pătraţi, i-au explicat tânărului cumpărător că nu poate fi proprietar pe ceva, adică pe cei 243 mp, din ce ei au în proprietate din 1970.

Consilierul Constantin Ivan a făcut un proiect de hotărâre care a ajuns la colegii săi din CL pentru a vota avizarea planului urbanistic de detaliu privind construirea unui imobil cu spaţii comerciale şi de locuit. Cei din PSD nu au votat, fiind cei mai mulţi din CL, iar PNL-iştii s-au abţinut şi ei, ca atare proiectul nu a trecut.

Alesul local nu s-a oprit aici, şi învăţat de fostul consilier judeţean Gheorghe Sârbu cum să procedeze, Ivan reprezentantul ginerelui său, a formulat acţiune în instanţă, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă, Contencios administrativ şi fiscal, împotriva CL Câmpulung pentru a obliga primăria să emită actul administrativ Construire Spaţiu Comercial şi Locuinţă. Dosarul a fost înaintat la data de 28.09.2016, iar în aprilie 2017, completul i-a respins acţiunea.

Redăm solutia pe scurt: ,,Respinge acţiunea. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21 aprilie 2017, la Tribunalul Argeş – Secţie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.” Nu s-a mai făcut recurs.

Cum nici la Tribunalul Argeş nu a avut câştig de cauză, Constantin Ivan nu cedează şi a depus  la primăria Câmpulung un alt PUD, identic cu cel care i-a fost respins şi a pierdut prin instanţe, pentru a primi drept de construcţie.

Un doctor arhitect, solicitat de administraţia locală!

Pentru că pare că acest conflict nu se mai stinge, iar CL este undeva la mijloc, şi nu în ultimul rând din lipsa unui arhitect şef în cadrul primăriei Câmpulung, administraţia locală a solicitat părerea unui arhitect care să poată întocmi un referat tehnic în ceea ce priveşte documentaţia depusă de Buta Cătălin şi Buta Elena Caterina – familia lui Cosntantin Ivan, privind construirea unui imobil pe strada Negru Vodă, nr 162 A, lângă Blocul 7.

Arhitectul, de fapt doctor în arhitectură, spune că zona în care familia consilierului local Constantin Ivan vrea să construiască, face parte dintr-o zonă protejată de valoare naţională excepţională. Arhitectul Tana Lascu a mai precizat că propunerea din PUD nu respectă Regulamentul Local de Urbanism.

În primul rând terenul nu face parte din categoria terenurilor construibile pentru că are o deschidere mai mică de 10 metri. Clădirile trebuie să respecte între ele distanţe egale cu jumătate din înălţimea a celei mai înalte clădiri. Blocul 7, amplasat în imediata apropiere a terenului în discuţie are o înălţime de circa 16 metri. Pe lungimea blocului, distanţa dintre obiective ar fi de circa 3,5 sau maxim 4,5 metri, fapt ce încalcă prevederile Regulamentului, iar faţada blocului are ferestre care trebuie să asigure lumina în spaţiile de locuit.

Cum clădirea pe care doreşte consilierul Ivan să o ridice are şi spaţii comerciale, trebuie asigurat un număr de locuri de parcare, în acest caz este necesară asigurarea a 3 locuri de parcare, ceea ce nu este prevăzut în planurile propuse de arhitectul Anca Coşa.

Coşa a prevăzut parcări, dar nu în incinta terenului achiziţionat de fiica şi ginerele lui Ivan, ci în curtea interioară a blocurilor 6 şi 7 distrugând astfel spaţiile verzi din jurul blocului, dar şi pe spaţiul verde ce se învecinează cu vila Anastase, o clădire de patrimoniu, ce aparţine acum unui om de afaceri cu potenţial în urbea locală.

S-a mai spus că terenul pus în discuţie se află în categoria spaţii verzi şi reţele edilitare şi este grevat de sarcini.

Arhitectul Tana a concluzionat că trebuie respinsă de la avizare documentaţia PUD depusă de familia consilierului Ivan. Consilierul Ivan face presiuni asupra salariaţilor primăriei Câmpulung, pentru a-i se deschide drumul spre avizarea PUD-ului, însă cum în ultima vreme o parte a acestora au plătit scump abaterile sau greşelile făcute din cauza unor asemenea presiuni, aceştia refuză să semneze documentele care nu se încadrează în prevederile legale.

Pe 24 octombrie, de la ora 10.00, la Primăria Câmpulung va avea loc o dezbatere publică pe baza acestui subiect, este interesant de văzut ce va spune proprietarul sau ce va spune arhitectul, legat de ilegalităţile cu care defilează pe uşile instituţiei, un fel de «Ordonanţa 13» a Câmpulungului???

Ultimele Știri

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte liberal al României!

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte...

Alte știri din aceeași categorie