3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Carmen Dan: Dorim să întărim autoritatea polițistului, nu prin forță, ci prin transparență

Alte Știri

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranței publice care conține o serie de propuneri prin care se asigură transparentizarea procedurilor de intervenție ale polițiștilor.

Nevoia acestor schimbări legislative reprezintă răspunsul instituțional la o realitate socială, reflectată în creșterea numărului de agresiuni îndreptate împotriva personalului MAI.

Cele mai frecvente proceduri care privesc direct interacțiunea cu cetățenii – legitimarea, încătușarea, conducerea la sediul poliției – se introduc în Legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, pentru a fi cunoscute de toți cetățenii și pentru a elimina arbitrariul, subiectivismul și comportamentul abuziv. Cetățeanul va cunoaște care îi sunt drepturile, căror obligații trebuie să se conformeze, precum și care sunt limitele de acțiune ale polițistului. 

Prin proiectul de lege supus dezbaterii publice se stabilește și dreptul  polițistului de a solicita oricărei persoane care face obiectul unor măsuri polițienești, să renunțe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat, să țină mâinile la vedere şi/sau să adopte o poziție inofensivă care exclude săvârșirea unei acțiuni violente.

Totodată se introduc trei noi infracțiuni pentru împiedicarea polițistului să-și exercite obligațiile de serviciu (se întâmplă frecvent ca în timp ce polițistul interacționează cu o persoană în cadrul unei proceduri polițienști, alte persoane de pe margine intervin și obstrucționează acțiunea polițistului în aplicarea legii. Aceste persoane vor putea fi sancționate în registrul penal), pentru expresii ori gesturi jignitoare sau obscene adresate polițistului și pentru continuarea săvârșirii unor fapte prin care se tulbură folosința locuinței locatarilor dintr-un imobil (se întâmplă ca în cazul scandalurilor sau petrecerilor din blocuri sau din proximitatea imobilelor polițiștii să intervină la cererea vecinilor/locatarilor iar măsura pe care o iau – avertisment sau amendă contravențională – să fie ignorată după plecarea acestora de la fața locului. Dacă acțiunea care a impus intervenția polițiștilor continuă, la o a doua sesizare a cetățenilor trebuie să intervină o răspundere mai drastică, din sfera penală față de cei care au provocat respectiva tulburare a folosinței imobilului).

Modificările legislative au ca scop principal asigurarea unui echilibru real între ceea ce înseamnă consolidarea autorității și a protecției polițistului și drepturile și libertățile cetățenești, fapt pentru care în proiect sunt menționate explicit drepturile cetățenilor în timpul acestor interacțiuni cu Poliția.

Toate aceste propuneri au fost prezentate, joi, 2 noiembrie 2017, în cadrul unei conferințe de presă susținute de ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, șeful Poliției Române, chestor principal de poliție Bogdan Despescu, subsecretar de stat cms.șef de poliție Mihai Valeriu și secretar adjunct al MAI cms.șef de poliție Nica Geani.

Proiectul a fost elaborat pe baza propunerilor trimise de polițiști, inclusiv pe adresa de e-mail special creată în acest scop, fiind definitivat în urma mai multor runde de consultări cu organizația profesională și cu organizațiile sindicale. Pentru conturarea unui cadru legislativ clar care să asigure atât protecția și predictibilitatea, cât și eficiența acțiunilor polițienești a fost analizată legislația și practica polițiilor din statele europene.

Textul proiectului de Lege este afişat şi poate fi consultat pe pagina de internet a instituţiei noastre, www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională, precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul al M.A.I., din Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, sector 1, Bucureşti.

Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ sunt aşteptate pe adresa de e-mail:  dgj_transparenta@mai.gov.ro  în termen de  20 de  zile, începând cu ziua următoare postării pe site-ul MAI.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie