Zi extrem de importantă pentru elevii, cadrele didactice şi foştii absolvenţi ai Colegiului Naţional Pedagogic ,,Carol I”, la 150 de existenţă.
De Sfântul Andrei într-un cadru festiv au primit vizita Principelui Radu Duda, ministrului Educaţiei Liviu Pop, fostului ministru actual senator Ecaterina Andronescu, inspectorul general, Dumitru Tudosoiu, prefectul Emilian Dragnea, a parlamentarilor argeşeni, consilieri judeţeni şi consilieri locali. Aceştia au fost întâmpinaţi de elevii şcolii cu câte o floare.
Foştii absolvenţi au fost prezenţi în număr mare la eveniment. După aproape o oră de aşteptare a Principelui Radu Duda organizatorii evenimentului au făcut un tur al colegiului timp în care le-a prezentat invitaţilor cele două expoziţii de fotografie veche dar şi dotările instituţiei de învăţământ, clasând colegiul printre primele din ţară.
În prezent există în România, doisprezece instituții de învățământ ce poartă numele Regelui Carol I, una fiind chiar la Câmpulung.
Cu ocazia acestei aniversări a avut loc dezvelirea plăcii comemorative ,,Colegiul Naţional Pedagogic Carol I – 150 de ani”, dezvelirea plăcilor comemorative ,,Învăţători, eroi, absolventi ai şcolii, căzuţi în primul şi al doilea război mondial”.
Înainte de acest eveniment istoric preoţii alături de ÎPS Calinic au ţinut o slujbă religioasă. Au fost pomeniţi toţi absolvenţii şcolii, căzuţi în primul şi al doilea război mondial.
Invitaţii au mers apoi în amfiteatrul şcolii, au ţinut discursuri dar au luat parte şi la spectacolul de gală susţinut de elevii colegiului.
Pentru că amfiteatrul a fost plin, în sălile de la parter s-a transmis în direct spectacolul din amfiteatru.