0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Tată și fiu, reținuți pentru amenințare și cruzime!

Alte Știri
Doi bărbați din Argeș, tată și fiu, au fost reținuți pentru amenințări, violare de domiciliu și cruzime. Ei au intrat peste un vecin, chiar rudă cu ei, l-au amenințat și i-au făcut un câine bucăți. Ca să-i potolească, polițiștii au făcut uz de armă.
Incidentul avut loc noaptea trecută în localitatea Budeasa din judeţul Argeș. Între doi frați era un conflict mai vechi, legat de pământ. Nici nu își mai vorbeau. Noaptea trecută însă, unul dintre ei, împreună cu băiatul lui, au intrat peste celălalt și au vrut să-l bată.
Pentru că familia s-a refugiat în casă, nervii celor doi au căzut asupra unuia dintre câini, un ciobănesc german, pe care l-au bătut până l-au omorât și l-au făcut bucăți. Câinele era pentru proprietari mai mult decât un prieten.
Între timp proprietarul a sunat la 112 și un echipaj de la secția rurală Bascov a ajuns la fața locului. Tatăl și fiul s-au manifestat agresiv și față de polițiști, care au fost nevoiți să tragă câteva focuri de armă pentru a-i potoli.
Cei doi au fost încătușați și dus la secție. Ei au fost reținuţi pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați la mandat. Dincolo de acest conflict însă rămâne teama rudelor celor doi, care s-au gândit în repetate rânduri să se mute.
Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie