Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş a dispus intensificarea măsurilor şi suplimentarea efectivelor, pentru asigurarea unui climat de ordine, siguranţă şi linişte publică, la nivel local, precum şi pentru soluţionarea operativă a sesizărilor cetăţenilor în mini-vacanţa dintre ani.
În perioada 31 decembrie a.c. – 03 ianuarie 2018, peste 250 de jandarmi vor acţiona, la nivel local, pentru ca argeşenii să se poată bucura de mini-vacanţa prilejuită de trecerea dintre ani în condiţii de siguranţă şi linişte publică.
Conform estimărilor organizatorilor, la nivelul judeţului Argeş, în special în municipiile Piteşti, Câmpulung şi oraşul Mioveni, peste 10.000 de argeşeni vor participa la cele 3 evenimente care vor fi organizate în spaţiul public – focuri de artificii, concerte de Revelion, alte manifestări cultural-artistice.
Pentru a preveni orice incidente ce ar putea tulbura ordinea publică, precum şi pentru descurajarea faptelor antisociale, jandarmii vor fi prezenţi în stradă şi vor patrula pe traseele de deplasare către zonele unde se organizează evenimente, în zonele şi arterele intens circulate din oraş, precum şi în zonele aglomerate cum sunt: pieţele, gările, autogările, târgurile sau în mijloacele de transport în comun care duc către marile centre comerciale.
De asemenea, ca urmare a afluenţei de turişti în staţiunile montane, în această perioadă cele două posturi de jandarmi montani, de la Arefu şi Rucăr şi-au suplimentat efectivele şi au intensificat măsurile de ordine publică, peste 30 de jandarmi montani fiind pregătiţi să acţioneze, pentru asigurarea unui climat de siguranţă, în locaţiile turistice, pe traseele montane şi în zona pârtiilor de schi sau să intervină în situaţii de urgenţă, pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate.
Totodată, Jandarmeria Argeş desfăşoară în această perioadă acţiuni pentru prevenirea şi combaterea fenomenului contravenţional şi infracţional specific sărbătorilor iernii, prin monitorizarea respectării legislaţiei referitoare la regimul materialelor pirotehnice.
Pentru a evita producerea de evenimente nedorite, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş face următoarele recomandări:
- persoanele care participă la evenimente să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
- în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială sau le este tulburată liniştea, cetăţenii sunt rugaţi să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă „112”;
- în această perioadă, părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie sporită copiii, pentru a evita situațiile de rătăcire şi pentru prevenirea eventualele accidente survenite în urma folosirii obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice;
- persoanele care vor alege să îşi petreacă timpul în staţiunile turistice montane să se informeze asupra stării vremii, itinerariului, a condiţiilor climatice locale, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu – acolo unde acestea există;
- în caz de accident, să anunţe Jandarmeria Montană prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat şi câte persoane au nevoie de ajutor.
Cu ocazia trecerii în noul an, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş vă urează La mulţi ani!