15 turiști care au plecat de la Bâlea Lac spre Argeș, au fost surprinși în cel de-al patrulea tunel de o avalanșă de zăpadă. Doi dintre ei au fost aruncați la 500 de metri de marginea drumului, rămânâd îngropaţi în zăpadă. Este vorba de un cuplu tânăr.
Salvamont Argeş a fost sesizat imediat. La fel şi Jandarmeria care a şi trimis salvatorii în zonă. Se aşteaptă şi sosirea unui elicopter SMURD.
Turiştii se întorceau acasă. La 30-40 de km de barajul Vidraru.
”În masivul Făgăraş, zona Capra s-a produs o avalanşă. Două persoane dintr-un grup de cca 15 persoane fiind surprinse de alunecarea de zăpadă, suferind afecţiuni medicale. Intervin salvamontiştii din Sibiu şi Argeş şi un elicopter SMURD pentru extragerea persoanelor accidentate. Salvamontiştii au pregatită şi o targă de transport pe zăpadă în situaţia în care recuperarea şi evacuarea celor doi nu se poate face cu elicopterul”, anunță, sâmbătă, Dispeceratul Naţional Salvamont, pe pagina de Facebook.
Salvamontiștii avertizează că temperaturile foarte ridicate de ieri si astazi favorizeaza producerea avalanselor în majoritatea masivelor din ţară.