Mânăstirea Nămăieşti a fost plină de credincioși la slujba de Bobotează. Căldura de afară i-a făcut pe credincioşi să stea ore întregi în picioare pe lângă mânăstire pentru a lua apă sfințită (aghiazmă mare).
Pentru ei au fost pregătiți mii de litri de apă sfințită, în butoaie mari, așezate la intrările lăcașului de cult alături de o cruce mare confecţionată din flori naturale. Unii oameni au venit de dimineață și s-au așezat la coadă la apă sfințită, în timp ce alții au intrat în mânăstire pentru a participa la slujbă.
Preotul a sfințit apa, în timpul slujbei, apoi aghiazma mare a fost împărțită în butoaiele amplasate înfaţa locaşului de cult. Oamenii care au venit să ia aghiazmă mare au format adevărate cozi în jurul mânăstirii.
Credincioşii şi preoţii spun că apa de Bobotează are o putere deosebită pentru că a fost sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului.
Cu aghiazmă mare se poate stropi şi casa, curtea, grădina, vitele, ogoarele şi livezile, spre a fi păzite de lucrările necurate ale diavolului, spun preoții.
Aghiazma mare se poate lua şi în cazuri de boli grele. Fiind încărcată cu darurile dumnezeieşti ale Duhului Sfânt, aghiazma mare a săvârşit adesea minuni, tămăduind bolnavi, apărând de rele şi izbăvind din primejdii pe cei credincioşi, mai transmit fețele bisericești.
Pe 6 ianuarie, credincioşii prăznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza, care aminteşte de botezul pe care l-a primit Iisus Hristos în apa Iordanului, de la Înaintemergătorul Ioan, când Duhul Sfânt a coborât asupra Sa în chip de porumbel iar din Cer s-a auzit Glasul Tatălui: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!”.
“Curăță corpul și te ajută cu bolile. Vin de peste 20 de ani la slujba și în fiecare an am luat aghiazmă și anafură”, ne-a povesti o enoriaşă.
După ce s-a terminat slujba şi fiecare credincios a primit aghiazma mare, cei prezenţi au intrat şi s-au rugat la icoana maicii Domnului cunoscută ca Făcătoare de Minuni.