-0.9 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Câmpulungenii pot vizita gratuit Ansamblul Monumental al Mausoleului de la Mateiaș

Alte Știri

Directorul muzeului municipal Câmpulung, Alexandru Oprea a venit cu propunerea aleşilor locali ca cetăţenii oraşului să beneficieze de acces gratuit.

La propunerea Muzeului, Consiliul Local al Municipiului Câmpulung a aprobat prin Hotărârea 156/28.12.2017 ca, pe perioada anului 2018, vizitatorii din Municipiul Câmpulung să aibă acces gratuit la Ansamblul Monumental al Mausoleului de la Mateiaș.

Inițiativa s-a bazat, în principal, pe încercarea de recunoaștere (și astfel) a eforturilor de peste 80 de ani a locuitorilor comunității în edificarea, menținerea și dezvoltarea acestui monument reprezentativ.

Ansamblul Monumental de la Valea Mare – Mateiaș, unul dintre cele mai cunoscute mausolee ale eroilor din România!

Până să ajungi în mausoleul propriu zis (osuarul), unde se află cripta de marmură neagră cu osemintele celor 400 de soldați și ofițeri uciși în luptele de pe frontul Bran-Câmpulung, se poate vizita un muzeu format din două săli de expoziție. Acesta se află în construcția extinsă în perioada 1980-1984 (partea inferioară a monumentului), când s-au construit și scările de acces, sculptate cu dalta și ciocanul, la capătul cărora se află un basorelief având 16 m lungime și 3,5 m înălțime (partea superioară a monumentului).

Aici găsești inscripționate cuvintele emoționante, de-o parte și de alta: „Pentru onoarea patriei și a drapelului, pentru făurirea unității României, noi am apărat cu bărbăție și credință în victorie, până la jertfa supremă, pământul sfânt al țării, lăsându-vă vouă, generațiilor viitoare, o națiune liberă și independentă” și “Ne plecăm cu venerație în fața sacrificiului suprem al bravilor eroi ai neamului, apărători demni și viteji ai ființei noastre naționale, iar la chemarea patriei vom ști să ne jertfim și noi pentru păstrarea independenței și suveranității României.”

Prima sală muzeală consemnează momentele principale ale participării armatei române  la primul război mondial și expune decorații, brevete militare, proiectile de diferite calibre, arme, steaguri, obiecte diverse ale unor soldați sau ofițeri, obuze, documente sau cărți despre primul război mondial, portrete ale eroilor căzuți în luptă, dar și harta României Mari.

A doua sală, unită de prima printr-un culoar central aflat sub scara exterioară, prezintă o dioramă (finalizată după 1990) cu luptele purtate de ostașii români în apropiere de locul în care a fost ridicat mausoleul și un post de comandă. Alarma de luptă o auzi și de afară, iar scena cu soldații în uniforme aflați în tranșee,  se repetă la aproximativ  5 minute. Micuța mea s-a speriat de efectele sonore și luminoase și nu a vrut să intre în sala ce duduia de focuri în flash-uri de lumini, până a acceptat, a trecut ceva timp. Din această a doua sală se poate ieși pe o altă ușă în exterior, lângă unul din  tunurile care flanchează muzeul, după care se urcă spre mausoleu.

Mausoleul de la Mateiaș, a cărui construcție s-a finalizat în 1935, acesta a fost restaurat în perioada 1979-1884, fiind decorat la parter cu un mozaic tip Murano intitulat Glorie eternă eroilor neamului românesc.

Tavanul (cupola) de la parter este plin de medalioane cu marii noștri voievozi și domni, care parcă veghează sufletele celor uciși la datorie (Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Mircea cel Bătrân, Neagoe Basarab, Matei Basarab, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu), sub care se află numele localităților participante la luptă: Mateiaş, Rucăr, Pravăţ, Câmpulung Muscel, Dragoslavele, Albeşti, Cîndeşti, Nămăeşti, Lereşti.

La subsolul acestuia, unde se află cripta, regăsim pe pereții laterali 31 de plăci de marmură pe care sunt scrise numele celor 2100 de eroi români necunoscuți ce au căzut pe plaiuri muscelene, cele mai grele lupte de la sfârșitul anului 1916 dându-se chiar pe muntele Mateiaș. Tavanul  e pictat cu medalioane cu Isus Cristos si Maica Domnului. De aici se poate urca în turnul în formă de cruce, pe o scară în spirală.

 

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie