La Valea Iaşului, impozitul se plăteşte în funcţie de confortul din locuinţă! Asta pentru că primarul Nicolae Barbu s-a gândit permanet la localnici. Au fost perioade când aceştia se bucurau de reţete medicale gratuite sau alte facilităţi. Acum nu se mai poate acest lucru, datorită modificărilor Codului fiscal.
“Noi n-am forţat creşterea taxelor şi impozitelor locale pentru acest an, deoarece cunoaştem capacitatea reală de plată a cetăţenilor. De aceea ne-am propus să optimizăm cheltuielile, aplicând strategia care a dat roade anul trecut, când am scăzut drastic nivelul datoriilor. Bineînţeles că vom respecta prevederile din Codul fiscal, care aduc oarecari măriri de taxe şi impozite, pe care nu le putem eluda.
Astfel, sunt luate în calcul patru indicatori pe baza cărora se stabilesc nivelul obligaţiilor la buget pentru fiecare gospodărie. Este vorba despre alimentarea cu energie electrică, gaze, apă şi canalizare, precum şi modul în care se încălzesc locuinţele – cu sau fără centrale termice. Gospodăriile care beneficiază de toate cele patru utilităţi care asigură un confort sporit – conform Codului fiscal în vigoare – vor fi impozitate în plus, cu procentul stabilit prin actul normativ.
De aceea, am întocmit centralizatoare pe gospodării şi, în momentul în care cetăţeanul vine să-şi achite obligaţiile faţă de buget, declară pe propria răspundere – sub rezerva sancţiunilor legale – de câte astfel de atribute ale confortului şi civilizaţiei dispune, după care i se stabileşte cuantumul de plată. Pe de altă parte, căutăm să optimizăm cheltuielile, pentru a asigura buna funcţionare a sistemului, dar şi continuarea programului de dezvoltare a localităţii stabilit prin planul aprobat deja de către Consiliul Local Valea Iaşului”, a declarat primarul Nicolae Barbu.