La invitația Justice Resource Center, în perioada 21-27 ianuarie 2018 o echipă din 8 elevi ai Colegiului Național Pedagogic ”Carol I”, sub îndrumarea de specialitate a avocatei Brîndușa Popescu, va participa la concursul International Moot Court organizat la Haga-Olanda.
Competiția, desfășurată din doi în doi ani la nivel international, între aceste perioade având loc diferite etape zonale, pentru a treia oară, prin Centrul de Resurse pentru Justiție (JRC), în parteneriat cu Primăria din Haga, oferă elevilor de liceu această oportunitate extraordinară de a se implica în educația civică împreună cu alți colegi de generație și lideri judiciari din întreaga lume.
Din echipa României fac parte: Horia Bârloiu, Luiza Șofri Duțescu și Șerban Florescu – partea acuzării, Vlad George Popescu, Maria Magdalena Enache și Teodora Pătrășcan – avocații apărării, Olivian Stoica și Teodora Savu – membrii supleanți, însoțiți de prof. Laura Căciulă.
Elevii vor participa la rundele multiple eliminatorii cu desfășurare la Universitatea din Leiden – Haga, iar cele două echipe de finaliști vor desfășura runda finală la Palatul Păcii de la Haga cu președinții proeminenți ai Curții Penale Internaționale (ICC) și ai Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (ICYT).
Cazul dezbătut în competiția International Moot Court este elaborat de avocații din Haga și din S.U.A., folosind regulile și legile ICC.
International Moot Court este un concurs se înscrie în demersurile Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJCE) încă din anul 1983 de a organiza concursuri internaţionale simulate pentru studenţi, în domeniul dreptului comunitar. De-a lungul timpului, paleta de participanţi s-a extins foarte mult, studenţii fiind cetăţeni nu doar ai ţărilor din UE, ci şi din statele Europei Centrale şi de Est, SUA, Canada şi chiar Australia.
Obiectivul organizării unui asemenea concurs este de a promova, în primul rând în cadrul studenţilor, dreptul comunitar european, mai ales din perspectiva aspectelor ce ţin de practica în materie. Concursul reprezintă, astfel, un forum în care studenţii obţin experienţă practică în pregătirea şi susţinerea argumentelor juridice în faţa CJCE, precum şi un cadru de dezbatere a problemelor actuale juridice, sociale etc. legate de integrarea europeană şi de schimbările politice şi juridice care marchează la această etapă Europa.
Din anul 2012 la acest concurs a fost adăugat și proiectul iniţiat pentru elevii de liceu, cu desfășurare la Haga şi organizat de Centrul de Resurse al Baroului de Justiţie din New York.
Una din etapele zonale s-a desfășurat anul trecut în România la Câmpulung, între 1 si 7 iunie 2017 la Colegiul National Pedagogic, sub auspiciile Primăriei orașului Câmpulung Muscel și cu sustinerea de specialitate a Centrului de Resurse Juridice din New York.
Moot Court Europe – competitive ce se adresează elevilor de liceu, fiind o premieră organizarea ei în România. La eveniment au luat parte șase țări europene: Bulgaria, Olanda, Polonia, România, Rusia si Suedia. Echipele aur simulat pe rând rolul Apărării si al Acuzării, susținându-și cauza în fața unui complet de judecători.
Cazul de drept penal internațional disputat la Câmpulung a fost scris în cooperare cu Tribunalul Penal Internațional de la Haga si a fost pus la dispoziție de Debra Lesser (Directorul Centrului de Resurse Juridice de la New York) – prezentă la eveniment.
Proiectul promovează educația civică, drepturile omului și justiția pe plan internațional, oferind participanților oportunitatea de a dezbate si a schimba idei într-un cadru multicultural și de a se familiariza cu noțiunile de bază ale dreptului si justiției penale internaționale. Valorile democratice ale statului de drept si dreptul internațional sunt doar doi dintre pilonii care stau la baza inițiativei.