5.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

5 percheziţii domiciliare în Argeş!

Alte Știri

Poliţiştii din Călărași, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române, au efectuat 5 percheziţii în județul Argeș, la locuințele unor persoane bănuite că ar fi comis furturi cu un prejudiciu total de 26.800 de lei.

La data de 28 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliției Române, au efectuat cinci percheziţii domiciliare, în județul Argeș.

Acțiunea s-a desfășurat într-un dosar penal aflat sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea de infracțiuni de furt, cu un prejudiciu de 26. 800 de lei, fiind vizate locuințele a patru persoane.

Din cercetări a reieșit că, în perioada septembrie 2017 – ianuarie a.c., mai multe persoane ar fi pătruns în autoturisme parcate în spațiile de servicii de pe autostrada A2 și de pe drumul european E79, de unde ar fi sustras bunuri și sume de bani.

Șapte persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași pentru audieri, patru dintre acestea fiind reținute. Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie