5.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Şahiştii şi-au dat întâlnire la Mioveni!

Alte Știri
Școala Gimnazială „George Topârceanu” și Clubul Sportiv Dacia Mioveni 2012, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar, vor organiza miercuri, 28 februarie 2018, concursul județean de șah „Paul Mustață”.
Organizat în memoria profesorului Mustață, concursul le este dedicat elevilor din clasele I – VIII şi se află la a treia ediţie.
Fiecare unitate școlară participantă va înscrie cel mult 12 elevi, care vor fi însoțiţi de cel puțin un cadru didactic, pentru asigurarea transparenței organizatorice.
Concursul va avea loc în incinta unității de învățământ, de la ora 13.00, iar câştigătorii vor fi premiaţi de către organizatori.
Paul Mustaţă s-a născut pe 18 februarie 1952 și a fost viceprimar al oraşului Mioveni (1991-1996), consilier local (1996-2000), Director al Școlii “George Topârceanu”Mioveni (2009-2015), Inspector Şcolar General Adjunct (2009), membru al Comisiei Judeţene de arbitraj-Şah, Vicepreşedinte şi Secretar al Asociaţiei de Prietenie Mioveni – Landerneau (Franţa) şi preşedinte al Asociaţiei Sportive Şcolare „Millenium”. În anul 2008 a fost numit Fiu al Argeşului şi Muscelului, iar în 2010 a primit o Diplomă de Excelenţă “pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată în domeniul administraţiei locale şi pentru sporirea prestigiului adus oraşului Mioveni”. A fost un om foarte apreciat de elevi, profesori şi părinţi, dovadă stând faptul că mulţi dintre elevii acestuia sunt astăzi dascăli, directori, medici etc.
Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie