Duminică dimineaţă, a intrat în vigoare o atenţionare cod galben de frig, care vizează toată ţara, fiind valabilă până pe 1 martie, la ora 10.00.
Potrivit meteorologilor, valul de frig va cuprinde treptat toată ţara şi va fi în intensificare, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10-15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an.
Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile şi va fi ger dimineaţa şi noaptea, la început cu precădere în jumătatea de nord, apoi şi în restul teritoriului, iar intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzaţia de rece.
În Bucureşti, şcolile vor fi închise luni şi marţi a anunţat primarul capitalei, Gabriela Firea. În Argeş nu sunt constituite elemente care să conducă la suspendarea cursurilor în nicio unitate, spun reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş.
,,În cadrul COMANDAMENTULUI JUDEȚEAN DE SITUAȚII DE URGENȚĂ ARGEȘ de azi 25.02.2018, s-a hotărât asigurarea permanenței în toate unitățile de învățământ din județ, monitorizarea evoluției condițiilor climaterice, a stării drumurilor, a asigurării cu energie electrică, a alimentării cu apă și cu agent termic.
În funcție de îndeplinirea acestor condiții, vom analiza toate situațiile punctual, și vom decide dacă se impune suspendarea cursurilor în una sau mai multe unități din județ”, se arată în comunicatul de presă remis redacţiei noastre.