Este o plăcere să o asculţi pe Lavinia Simona Bădulescu. Mai ales să îi citeşti noua carte care a ieşit de sub tipare ,,Femeia luptătoare, între mit şi realitate”.
Această carte este un eseu provocator, ce înfăţişează femeia în toate ipostazele. Zeiţă, muritoare, mamă, amantă, regină, scriitoare, personaj literar…şi lista este foarte lungă. Cu discreţie şi fermitate, autoarea Lavinia Simona Bădulescu în cele 126 de pagini creionează unele portrete ale femeilor mai puţin cunoscute, zeiţe sau oameni politici, aducându-le pe drept într-o meritată actualitate.
Cel mai important efort al autoarei a fost acela de a demonstra că femeia a luptat dintotdeauna pentru dreptul ei fundamental, acela de a fi considerată egală bărbatului, într-o perioadă în care cultura şi societatea era structurată pe ,,masculin”.
Lansarea cărţii a avut loc la biblioteca municipală ,,Ion Barbu”, sala a fost arhiplină. Invitaţii şi prietenii autoarei i-au fost alături în această importantă zi din viaţa ei.
Lavinia Simona Bădulescu este născută la 6 mai 1942 în Iaşi, dar din părinţi musceleni, tata din Valea Popii iar mama din Câmpulung. A urmat cursurile primare şi liceale la Câmpulung, promoţia 1959. A fost profesoară la gimnaziu şi liceu timp de 37 de ani.
Toată viaţa şi-a dedicat-o literaturii şi marilor autori români.