23 de social-democraţi se înfruntă la Congresul extraordinar al PSD, aceştia ţintind una din următoarele funcţii: preşedinte executiv, secretar general sau vicepreşedinte.
Pentru regiunea Sud-Muntenia şi-au depus candidaturile: Carmen Dan (ministru al Afacerilor Interne şi senatoare de Teleorman), Adrian Ţuţuianu (fost ministru al Apărării şi preşedinte al PSD Dâmboviţa), Şerban Valeca (fost ministru al Cercetării şi preşedinte al PSD Argeş) şi Cătălin Rădulescu (deputat de Argeş).
Delegaţia Argeşului a prins loc în primele rânduri, pentru prima dată în acest an. În total, aproape 4.000 de delegaţi participă la congresul organizat la Sala Palatului, dintre aceștia 155 reprezentând organizația PSD Argeș.
,,Argeșul de douăzeci de ani a știut ce are de făcut, nu cred ca astăzi se vor face de râs, să ne vedem cu bine”, a scris ducele de Albota pe pagina sa de socializare.
“Vreți să mai fiu în continuare președintele vostru?”, a fost întrebarea lui Liviu Dragnea, moment în care social-democrații au răspuns în cor: “DA!”. Au urmat ropote de aplauze.
Sursă foto: instituţiilestatului.ro