O şoferiţă s-a răsturnat cu maşina în urma unei manevre greşite! Chiar dacă maşina este destul de avariată, conducătoarea auto a scăpat teafără…
În această dimineaţă în zona Holcim a avut loc un accident de circulaţie. Din cauza vitezei neadaptate la conditiile de carosabil umed, o soferiţă, ce venea dinspre Mateiaş spre Câmpulung efectuând o manevră de evitare a unui alt autoturism, a pierdut controlul asupra volanului, a intrat în şanţ unde s-a răsturnat.
În urma impactului a rupt gardul societăţii Holcim, pe o porţiune de câţiva metri.
La fata locului s-au deplasat echipajele de la Ambulanţă. Din fericire în acest caz nu au existat victime. Şoferiţa a reuşit să iasă singură din maşină, alegându-se doar cu câteva zgârieturi.