Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș și cei ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române efectuează 9 percheziţii domiciliare în județul Argeș, la locuințele unor persoane bănuite de furturi din locuințe și societăți comerciale.
La data de 29 martie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, efectuează 9 percheziţii domiciliare la locuințele unor persoane din județul Argeș, mai precis în Piteşti, Călineşti şi Topoloveni.
Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Din cercetări a reieșit că, în perioada octombrie 2017 – până în prezent cei în cauză ar fi pătruns prin efracție în locuințe și societăți comerciale situate pe raza județelor Argeș și Dâmbovița, de unde ar fi sustras diverse bunuri. Prejudiciul este estimat la aproximativ 130.000 de lei. 10 persoane vor fi conduse la sediul Serviciului Investigații Criminale Argeș pentru audieri.