Sute de musceleni au luat cu asalt locurile de iarbă verde în prima și a doua zi de Paşti! Cu mic, cu mare, iubitorii de natură au încins grătarele şi au chefuit pe malul apei până la lăsarea nopţii. Cele mai căutate locuri au fost la Cetățeni, Lerești și Albeștii de Muscel unde abia găseai un loc liber. Muscelenii care au rămas în oraş au mers în parcuri.
După ce au sărbătorit dimineața în prima zi de Paşti alături de familie şi rude, muscelenii au profitat luni și marți de vremea frumoasă şi au ieşit la iarbă verde. Una dintre cele mai căutate zone a fost râul Târgului, unde zeci de maşini şi-au făcut apariţia încă de dimineaţă.
Înarmaţi cu grătare, mici, bere şi nu numai, muscelenii s-au relaxat în natură, vremea fiind ideală şi pentru bronzat. „Este ziua de Paşti şi ne-am găndit să renunţăm la carnea de miel şi la ouăle roşii și să facem un grătar. Ne-am pregătit cu carne de porc şi de pui, iar berea este la rece, în râu. Vremea e superbă, noi, băieţii, ne-am apucat de făcut focul, iar fetele pregătesc carnea. O să jucăm şi un fotbal după masă, ca să mai dăm jos, am mâncat cam mult de Paşti”, a spus unul dintre tinerii veniţi la iarbă verde la Cetățeni.
„Este o zi super, ideală pentru stat în aer liber şi pentru bronzat. Am ieşit mai mult pentru relaxare, dar am zis să facem totuşi şi un grătar”, a mai spus o tânără.