3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeș face angajări!

Alte Știri

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeș face angajări!

Instituția publică organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de conducere/execuție, vacante, după cum urmează:

  1. şef birou – Biroul Juridic Contencios;
  2. consilier juridic, clasa I, grad profesional principal.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • şef birou – Biroul Juridic Contencios:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental de ierarhizare-ştiinţe sociale, ramura de ştiinţă – ştiinţe juridice, domeniul de ierarhizare-drept, domeniul de licenţă-drept, specializarea-drept;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: 2 ani;
    • studii postuniversitare sau de maşter în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.
  • consilier juridic, clasa I, grad profesional principal:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durata, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental de ierarhizare-ştiinţe sociale, ramura de ştiinţă – ştiinţe juridice, domeniul de ierarhizare-drept, domeniul de licenţă-drept, specializarea-drept;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: 5 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 12 iulie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
  • data şi ora interviului va fi comunicată ulterior.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeș, din Pitești, Calea Drăgășani nr. 8, et. 1, telefon 0248/271.131, 0248/271.220.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie