3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

David, militarul cântăreț rănit în Afganistan și-a reluat munca!

Alte Știri

David – unul dintre militarii Batalionului de Protecţia Forţei “Vulturii Carpaţilor” răniţi în incidentul din 30 aprilie în timpul unei misiuni de patrulare și-a reluat locul în echipajul din care face parte, cu aceeași intensitate ca și până la incident, cu același tonus cu care ne-a obișnuit, un muscelean sociabil care are mereu o vorbă bună pentru cel pe care îl întâlnește, un muscelean dedicat care adoră să muncească, mai ales că munca lui are rezultate concrete.

Pe lângă locul în echipaj, David și-a reluat și o altă misiune de care este foarte mândru, aceea de cântăreț în strana capelei militare din Kandahar.

Absolvent al școlii de cântăreți, David îmbină misiunile cu dorinţa avută din copilărie, de a cânta şi încânta sufletele celor care păşesc cu pioşenie în micuţa capelă.

Având un nume predestinat, David (iubit de Dumnezeu), de mic a avut o înclinație către biserică, muzica psaltică l-a atras dintotdeauna, fiind ales în corul bisericii, un loc unde a strălucit și unde a descoperit un mod în care poate reprezenta un model pentru cei de vârsta lui, pentru familie, pentru cei apropiaţi, câştigându-şi prin cântările sale, respectul semenilor.

În 2009, a ales cariera militară pentru că în armată a găsit singura instituţie unde putea să-şi reprezinte ţara cu cinste şi totodată o instituţie în care îşi putea continua şi misiunea de cântăreţ bisericesc în timpul său liber la Capela militară a Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” din Câmpulung.

sursă: www.armataromaniei.ro

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie