Polițiștii Serviciului Rutier Argeș l-au depistat pe R.F., de 51 de ani, din Ștefănești, care conducea un autoturism pe DN67B, în localitatea Poiana Lacului, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză a fost înregistrat dosar penal conform art 335 din Codul Penal.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 146 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 58.000 de lei, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 17 permise de conducere și a fost retras 1 certificat de înmatriculare.