3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Concert simfonic în aer liber! Soprană de peste hotare!

Alte Știri

Vineri, 29 iunie, locuitorii orașului sunt așteptați cu mic cu mare  de la ora 20.00, în centrul civic al orașului Mioveni unde va avea loc un concert de excepție susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Pitești. Evenimentul se desfășoară sub egida ”Zilelor Orașului Mioveni” iar accesul la concert este liber.

În program: Abba, Latino Gold,”La Paloma”, Tribut to Elvis, “Besame Mucho”,”Jalousie”- Jacob Gade, “Czardas”- M. McLean, Dans Ungar Nr.5 – Johannes Brahms, “Balada” – Ciprian Porumbescu, Waltz No. 2 –  Dimitri Shostakovich, ”Voci de primăvară”, “Dunărea Albastră”, “Auf der Jagd”,” Marșul lui Radetzky”, ”Trich-Trach ” Polca, “Tunete și fulgere”- Johann Strauss etc.

Aranjamentele pentru muzica simfonică aparţin lui Mădălin Sandu. Absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică, Mădălin Sandu nu este numai un violonist de talent, ci şi aranjor, orchestrator şi dirijor, debutul dirijoral având loc în aprilie 2014. Este solist concertist, concertmaestru al Filarmonicii Piteşti, cu numeroase recitaluri şi concerte susţinute pe toate scenele muzicale ale ţării. A concertat şi în Italia, Germania, Elveţia, Franţa, Austria, Ungaria şi Republica Moldova.

Alături de Filarmonica din Pitești va concerta soprana Soyung Yu, care  a absolvit, la clasa de canto, cursurile Universităţii Yonsei din Seul şi pe cele ale Universităţii de Muzică din Viena.

De asemenea, a finalizat cu succes şi cursurile de operă de la universitatea vieneză. Primul premiu l-a câştigat în 1987, în urma participării la un concurs de canto organizat de Ministerul Culturii din Coreea de Sud. În timpul studenţiei a susţinut numeroase recitaluri şi concerte cu orchestre din Germania, Austria, Ungaria, Cehia, Coreea de Sud.

În 1998 debutează pe scena Operei din Viena şi în 2000 pe scena Operei Române din Cluj-Napoca. A câştigat numeroase premii la concursurile de gen la care a participat. A fost aplaudată pe scenele din Coreea de Sud, Japonia, SUA, Austria, Germania, Italia, Cehia, Ungaria, Polonia și România.

Evenimentul este susținut de Consiliul Local, Primăria și Centrul Cultural Mioveni.

 

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie