3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Cartierele din Câmpulung luate la puricat de jandarmi!

Alte Știri

Cartierele din Câmpulung luate la puricat de jandarmi!Forțele de ordine au efectuat în ultimele zile mai multe acțiuni privind combaterea și prevenirea faptelor antisociale în orașul de la poalele Mateiașului. Jandarmii au acţionat în special în zonele din cartierele cunoscute pentru acte de tulburare a ordinii publice şi consum de băuturi alcoolice în spaţiile publice. În urma acestor acţiuni, s-au aplicat 25 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind de 2300 lei, conform art. 2, pct. 19 (servirea consumatorilor cu băuturi alcoolice în localurile publice şi în afara acestora, în zilele şi orele când, potrivit dispoziţiilor legale, acestea sunt închise sau este interzisă desfacerea băuturilor alcoolice ori după ora de închidere stabilită prin autorizaţia de funcţionare), art. 2, pct. 23 (consumul de băuturi alcoolice în locuri publice precum: drumuri publice, parcuri, sau alte locuri prevăzute de lege), art.2, pct. 24 (provocarea sau participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice), art. 2, pct. 25 (tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă) şi art.2, pct. 31 (refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate) potrivit Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Misiunile jandarmilor au ca scop, în principal, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială; depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit acest gen de fapte; monitorizarea şi descurajarea grupurilor de persoane cu un comportament care tulbură ordinea şi liniştea publică. Recomandăm cetăţenilor care sunt martori la săvârşirea unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul jandarmilor, în situaţia în care este necesară intervenţia acestora sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.           ]]>

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie